Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Incendiu puternic, cu pagube însemnate, într-o localitate din Vaslui. Pompierii s-au luptat cu flăcările mai bine de 4 ore

incendiu pompieri

Un incendiu puternic a izbucnit, duminică, la o locuinţă din localitatea Gara Roşieşti, la faţa locului intervenind două echipaje de pompieri din cadrul Detaşamentului Bârlad al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui şi reprezentanţi ai SVSU Banca, informează Agerpres.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu, la sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta prin ardere generalizată şi exista pericolul de propagare la imobilele din vecinătăţi.

"Pompierii militari au acţionat pe două sectoare de intervenţie, primul, pentru limitarea şi lichidarea incendiului, iar cel de-al doilea sector, pentru protecţia bunurilor aflate în pericol. După aproximativ patru ore, incendiul a fost lichidat. Au ars aproximativ 160 metri pătraţi acoperiş din tablă pe astereală din lemn, cinci ferestre PVC, patru uşi, obiecte de mobilier, bunuri electronice şi electrocasnice, diverse produse textile şi materiale plastice. S-au degradat aproximativ 200 de metri pătraţi de tencuială şi 120 de metri pătraţi plafon, o centrală termică pe gaz, bunuri electrocasnice, piese de mobilier, diverse produse textile şi documente. Valoarea estimată a bunurilor distruse şi degradate însumează circa 200.000 lei. Au fost salvate trei camere, o anexă gospodărească şi locuinţa învecinată. Valoarea estimată a bunurilor salvate depăşeşte 700.000 lei", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este un scurtcircuit electric produs la un cablu degradat şi neizolat corespunzător.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.