Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Încendiu puternil la o garsonieră din Suceava - 70 de persoane au fost evacuate

Twitter
incendiu bangladesh

Două femei au suferit atac de panică și 70 au fost evacuate din locuințe în noaptea de joi spre vineri din cauza unui incendiu izbucnit într-o garsonieră dintr-un bloc din Suceava, notază Mediafax.

Incendiul a fost anunțat la.112 în noaptea de joi spre vineri, jurul orei 1:00. La fața locului s-au deplasat pompierii militari cu două autospeciale de stingere, o autoscară mecanică, o autospecială de transport victime multiple și o ambulanță SMURD. În sprijin, au intervenit și două echipaje SAJ.

Flăcările se manifestau în interiorul unei garsoniere, situată la etajul III al imobilului, iar din interiori a fost salvat proprietarul, în vârstă de 52 de ani. Acesta, în stare de semiconștiență, a fost preluat de echipajul SMURD și transportat la spital, pentru investigații suplimentare.

Flăcările au distrus interiorul locuinței, cu toate bunurile (mobilier, electrocasnice, textile etc.). De asemenea, fumul și gazele fierbinți degajate au deteriorat ușile de pe palier, în diferite proporții. S-au mai degradat tencuiala și tavanul, atât de pe palier, cât și de la etajele inferior și superior, și altele.

Pe timpul misiunii salvatorilor, au fost evacuate și s-au autoevacuat 70 de persoane toate adulte, două pisici și un cățel.

Două femei, de 21, respectiv, 55 de ani, cu atac de panică, au primit îngrijiri medicale la fața locului. Ulterior, acestea au refuzat transportul la spital.

Misiunea pompierilor militari s-a încheiat în jurul orei 4:00, iar cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic generat de aparatul de gătit (aragaz) pornit și lăsat nesupravegheat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.