Primarul municipiului Sighişoara, Ovidiu Dumitru Mălăncrăvean, a anunţat, marţi, că incendiul de la groapa de gunoi a fost lichidat şi că, pentru o perioadă, pe platformă nu se va mai depozita nimic, gunoiul urmând să ajungă la Depozitul Ecologic de la Sânpaul.
"Incendiul de la depozitul de deşeuri din Sighişoara a fost lichidat. Lucrăm la un proiect de hotărâre potrivit căruia deşeurile colectate de la populaţia Sighişoarei să fie transportate şi depozitate la Depozitul de la Sânpaul, fără ca aceste costuri să se regăsească în factura sighişorenilor, proiect ce va fi supus aprobării Consiliului Local Sighişoara. Le mulţumim tuturor celor care s-au implicat în lichidarea incendiului. S-a lucrat în condiţii grele, cu factori de risc. Le mulţumesc sighişorenilor pentru înţelegerea de care au dat dovadă şi răbdarea cu care au trecut peste această perioadă", a declarat Ovidiu Dumitru Mălăncrăvean, într-un comunicat de presă.
În urmă cu o zi, prefectul judeţului Mureş, Mara Togănel, a anunţat că s-a decis suspendarea temporară a activităţii la groapa de gunoi de la Sighişoara, în urma incendiilor din ultima perioadă, pentru luarea unor măsuri de prevenite.
"În urma incendiului de săptămâna trecută, a fost dispusă suspendarea temporară a activităţii la groapa de gunoi de la Sighişoara. După stingerea completă a focarelor de către pompierii mureşeni, vor urma lucrările de amenajare a depozitului şi vor fi luate măsuri pentru a preveni izbucnirea unor incendii de mari proporţii în viitor.În şedinţa de lucru de astăzi (luni, n.r.), am cerut atât operatorului privat, cât şi Primăriei Sighişoara să trateze cu seriozitate această problemă deoarece sighişorenii sunt cei mai afectaţi. Este datoria noastră, a tuturor să avem grijă şi de mediul înconjurător", a declarat Mara Togănel.
Potrivit prefectului de Mureş, Agenţia pentru Protecţia Mediului şi Garda de Mediu vor analiza lucrările făcute de operatorul privat, urmând să prezinte o situaţie exactă şi măsurile care se impun pentru funcţionarea pe viitor a acestui amplasament.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Horea" al judeţului Mureş a anunţat, în data de 6 august, că a fost transmis un mesaj RO-ALERT în zona municipiului Sighişoara şi în împrejurimi, în urma degajărilor mari de fum ca urmare a unui incendiu izbucnit la gropa de gunoi din apropiere, care s-a manifestat pe circa 400 de metri pătraţi.
În luna iulie, la groapa de gunoi din Sighişoara au fost anunţate mai multe incendii, însă de amploare mai mică.
Incendiul de la depozitul de deşeuri din Sighişoara a fost lichidat
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

14
VIDEO Accident grav în Dâmbovița: Trei persoane, între care și un copil, au fost rănite
14

927
Minor de 17 ani, traficant de droguri în Capitală: Ce au găsit polițiștii în locuința sa
927

1.079
Val antivaccinist în România, în paralel cu cazuri de malarie „importate” din Africa. Avertismentul ministrului Sănătății
1.079

4.838
Incident cu un avion Wizz Air care venea spre București - Aterizare de urgență la Milano
4.838

1.711
Alertă hidrologică - Cod galben de inundaţii pentru râuri din 16 judeţe
1.711

3.459
VIDEO Tornadă filmată în Teleorman, în plină alertă meteo. Grindina și ploile torențiale au lovit sudul țării
3.459

72
Tânăr de 18 ani, arestat pentru pornografie infantilă
72

37
Traficul feroviar în staţia Feteşti, pe Magistrala 800, a fost reluat
37

161
Munca din gospodărie poate aduce pensie și asigurare medicală
161

1.518
Doi copii din Constanța au primit ordin de restricție contra propriilor părinți, care îi băteau: Oamenii legii l-au reținut pe tată
1.518

1.295
Protest cu „viteza melcului” la Pitești: șoferii, revoltați de scumpirea carburanților. Cum au reacționat polițiștii
1.295

1.670
Accident mortal în Neamț: un bărbat și-a pierdut viața după ce a căzut cu mașina într-o râpă de 7 metri
1.670

65
Doi copii din Constanța au obținut ordin de restricție împotriva părinților care îi băteau
65
















Comentează