Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Incendiul de la vila cântăreței Emilia Dorobanțu a fost stins după cinci ore

Foto Mediafax
incendiu vila cantareata emilia dorobantu

Pompierii din Olt au reșit după cinci ore să stingă incendiul care a cuprins, joi, casa cântăreței de muzică populară Emilia Dorobanțu din comuna Curtișoara. Flăcările au distrus acoperișul imobilului, pe 250 de metri pătrați, haine, mobilier, electronice și electrocasnice, anunță MEDIAFAX.

Potrivit ISU Olt, pentru stingerea incendiului din comuna Curtișoara au intervenit patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime, un echipaj SMURD și trei autospeciale pentru primă intervenție.

„Pompierii au acționat pentru izolarea și lichidarea incendiului, dar și pentru protejarea vecinătăților. Pe timpul intervenției au fost evacuate din locuință și cinci butelii de aragaz. Militarii au acționat aproximativ cinci ore pentru lichidarea incendiului și îndepărtarea efectelor negative”, a transmis, joi seara, ISU Olt.

Vezi si: SURSE Agitație mare în PSD: zeci de parlamentari își negociază un EXIT controlat din Parlament .

Potrivit aceleiași surse, în incendiu au ars acoperișul locuinței, pe aproximativ 250 de metri pătrați, materiale textile, mobilier, obiecte personale, electronice și electrocasnice.

„Cauza probabilă a izbucnirii incendiului, stabilită în urma cercetării la fața locului, a fost supraalimentarea centralei termice”, au mai anunțat reprezentanții ISU Olt.

Incendiul a afectat casa cântăreței de muzică populară Emilia Dorobanțu din comuna Curtișoara, județul Olt. Primarul comunei Curtișoara, Gheorghe Gănescu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că părinții artistei nu erau acasă în momentul izbucnirii flăcărilor.

„Nu era nimeni acasă. Părinții erau plecați. Sunt în stare de șoc. A venit SMURD-ul și au primit îngrijiri”, a spus Gheorghe Gănescu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.