Un incendiu declanşat în noaptea de vineri spre sâmbătă într-o rafinărie a grupului Total, în nord-vestul Franţei, a degajat un volum semnificativ de fum pe o distanţă de circa zece kilometri, la est de oraşul Havre, dar nu sunt răniţi şi în cele din urmă focul a fost stăpânit, relatează AFP potrivit Agerpres
''În această dimineaţă, la ora 04:00, un incendiu de petrol brut s-a declanşat în interiorul unităţii de rafinare a uzinei Total, în comuna Gonfreville l'Orcher. O pompă de circulare a petrolului în rafinărie a luat foc, generând o degajare de fum în zona industrială a portului'', a anunţat prefectura departamentului Seine-Maritime.
Iniţial s-a recomandat populaţiei din zonă să rămână în case, dar autorităţile au ridicat ulterior restricţiile, precizând că ''măsurile de evaluare a riscului chimic pentru populaţie nu au indicat elemente de toxicitate''.
Incidentul survine la o zi după ce autorităţile au permis redeschiderea parţială, puternic contestată, a uzinei Lubrizol din Rouen, o altă instalaţie industrială din Normandia considerată ca având un risc ridicat de producere a incendiilor şi care pe 26 septembrie a fost devastată parţial de un incendiu masiv.
Incendiul declanșat la o rafinărie din nord-vestul Franței este sub control
București
11°C
Articole Similare

968
VIDEO Mega scandal în MAGA. Tucker Carlson: „Câți teroriști șiiți există?”/ Trump: „Și-a pierdut calea! Nu e destul de deștept”
968

85
„Lăsaţi-i pe kurzi în pace”, spune soţia preşedintelui irakian, o kurdă: „Nu suntem mercenari”
85

57
Coloniştii israelieni terorizează Cisiordania ocupată, în umbra războiului dus de Israel împotriva Iranului: noi abuzuri raportate
57

2.913
Dosarul Epstein sare iar în aer: DOJ publică interviuri secrete, ale FBI, cu o femeie care îl acuză pe Trump de abuz
2.913

35
Săptămâna Modei de la Paris: Chloé propune o colecţie de inspiraţie folk
35

47
Cel puţin nouă răniţi într-un atac cu drone ucrainean în oraşul Sevastopol
47

30
Doi morţi în urma unui atac ucrainean în regiunea Herson, potrivit Moscovei
30

44
Președinta Kosovo Vjosa Osmani a dizolvat Parlamentul și a convocat alegeri anticipate
44

94
Israelul avertizează cu privire la intensificarea ofensivei în Iran
94

5.354
Sfidare în fața lui Trump: Iranul amenință pe toată lumea cu arme nemaivăzute până acum
5.354

2.368
Ședință urgentă la Comisia Europeană, din cauza războiului din Iran: Prețurile la energie, și nu numai, au luat-o razna
2.368

4.356
Trump cere forțelor iraniene să depună armele: „Veți avea o șansă sau vă veți confrunta cu moartea absolut garantată!”
4.356

183
Iranul a negat știrile conform cărora Teheranul a atacat gigantul petrolier saudit Aramco
183
















Comentează