Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Începe anul expoziţional la Muzeul Naţional de Artă al României: artistul Részegh Botond deschide cu o expoziție inedită

Wikipedia
Muzeul Național de Artă al României

Expoziţia "Desene dintr-o axă îndepărtată", semnată de artistul Részegh Botond, deschide, joi, anul expoziţional la Muzeul Naţional de Artă al României, informează News.ro.

Expoziţia, realizată de Institutul Cultural Maghiar din Bucureşti în parteneriat cu Muzeul Naţional de Artă al României, este deschisă publicului la Muzeul Colecţiilor de Artă, din Calea Victoriei nr. 111, Bucureşti şi va putea fi vizitată până pe 18 aprilie.

Artistul Részegh Botond, absolvent al Universităţii Naţionale de Artă din Bucureşti, la clasa de grafică a maestrului academician Mircia Dumitrescu, propune o incursiune în spaţiul creator, cu provocările şi constrângerile sale interioare, suprapuse peste cele de nouă factură.

"Desene dintr-o axă îndepărtată" reprezintă o serie de lucrări de grafică, în cea mai mare parte, dar şi un număr de pânze de mari dimensiuni, elaborate în perioada lunilor de carantină. Galeriile de siluete antropomorfice minimaliste compun, structurează şi conferă traseului expoziţional un tempo specific, narând vizual o experienţă autobiografică definită de un context extrem de precis: carantina. Acestea au versatilitatea care le-ar permite să funcţioneze asemenea unor cadre din storyboard-ul unui «thriller psihologic» despre «ce s-ar putea întâmpla într-un atelier, în pandemie»", a afirmat Ana Negoiţă, curatoarea expoziţiei.

Citește și: VIDEO - Simona Halep a fost huiduită de fanii de la meci, după o declarație care nu i-a mulțumit

„Deschidem anul expoziţional 2021 cu un proiect mult aşteptat de public. Am ales ca prima expoziţie din an să fie dedicată artei contemporane şi să arătăm publicului artă creată recent, în timpul pandemiei. Selecţia lucrărilor pune accentul pe expresia diferitelor stări de spirit pe care artistul creator le-a resimţit în această perioadă de pandemie, de comunicare cu sine. Ne onorează să avem ca parteneri în acest curajos demers o instituţie de prestigiu, Institutul Cultural Maghiar, de care ne leagă, de-a lungul timpului, organizarea unor expoziţii temporare importante”, a declarat Cristina Verona Tobi, manager interimar MNAR. La vernisaj au fost prezenţi: Cristina Verona Tobi, manager MNAR, Kosa András László, directorul Institutul Cultural Maghiar, Cord Meier-Klodt, ambasadorul Germaniei la Bucureşti, Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Andras Demeter, secretarul de stat în Ministerul Culturii, Krizbai Bela Dan, vicepreşedintele ICR.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.