Este exclus ca liberalii să negocieze cu PSD pentru organizarea alegerilor anticipate, însă Raluca Turcan va avea negocieri unu la unu cu parlamentari ai Pro România (aliați actuali ai PSD), potrivit unui anunt facut de vicepremierul PNL intr-un interviu la Libertatea:
- „A invoca un blat între PSD și PNL este ca și cum ai sugera că necuratul și-a dat mâna cu apostolul. Pentru că până acum trei ani, în Parlament, PNL a fost cel mai ferm și mai matur opozant al PSD. Și cel mai eficient. Am reușit, cu toate că multă lume invoca și atunci așa-zise blaturi cu PSD-ul, să învingem zdrobitor PSD-ul la alegerile europarlamentare, să dăm o lecție pe termen lung PSD-ului la alegerile prezidențiale, să dărâmăm pentru prima dată un guvern PSD de la guvernare. Cine își imaginează că PNL ar putea să dea mâna cu PSD, pur și simplu nu a înțeles că lucrurile s-au schimbat radical în PNL”
- „Cu PSD este exclus să ne întâlnim. Și nu vom avea niciun fel de negociere cu cei de la PSD în privința alegerilor anticipate. Cu colegi parlamentari din PRO România voi avea și eu câteva discuții și vom vedea dacă va exista și o întâlnire instituțională între PRO România și PNL. În momentul de față, nu discutăm”.
Vezi si: Urmează 5 luni decisive în politică: Marcel Ciolacu și Ludovic Orban își joacă viitorul .
Comentează