Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Începe teroarea inundațiilor - S-au emis coduri portocalii și galbene de ploi torențiale

Foto ISU
inundatii valcea pod

Specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) și Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) au emis sâmbătă avertizări Cod Galben și Cod Portocaliu pentru sud-vestul țării, valabile până duminică.

„Specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) și Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) au emis sâmbătă avertizări Cod Galben și Cod Portocaliu pentru sud-vestul țării. Avertizarea meteorologică este valabilă în intervalul 05 august, ora 18:00 – 06 august, ora 10:00. Potrivit acesteia, în județele Arad, Timiș, Hunedoara, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Gorj și în zona de munte a județului Vâlcea și Alba vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale în general de 70...80 km/h) și pe arii restrânse vijelii puternice și grindină. În intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30...50 l/mp și izolat de peste 70...80 l/mp”, transmite Ministerul Mediului.

Potrivit sursei citate, hidrologii INHGA estimează că, pentru următoarele 24 de ore, ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare.

În acest interval, bazinele hidrografice afectate vor fi: Someş, Crasna, Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Bega Veche, Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, Dunăre – afluenţii mici aferenţi sectorului amonte confluenţă cu râul Desnăţui, Desnăţui, Jiu, Olt, Argeş.

De asemenea, meteorologii ANM au emis și o avertizare Cod Galben pentru caniculă. Potrivit acesteia, pe parcursul zilei de sâmbătă (05 august) în Banat, Crișana, Transilvania, Maramureș, Oltenia, Muntenia și sud-estul Moldovei va fi caniculă, disconfortul termic se va menține ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 37 de grade.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.