Ministrul ucrainean al afacerilor externe, Dmitro Kuleba, a discutat telefonic cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, pe marginea cererii Ucrainei de aderare la NATO, anunță RADOR.
"În continuarea dialogului său cu preşedintele Volodimir Zelenski, am avut o convorbire cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, pentru a-i oferi informaţii detaliate în legătură cu cererea Ucrainei de aderare. Am convenit să menţinem contactul pe acest subiect şi am discutat despre măsurile practice suplimentare ale NATO de a susţine Ucraina în contracararea agresiunii ruse", a ținut să precizeze Kuleba, într-un comunicat al Ministerului de Externe. Pe data de 30 septembrie, preşedintele ucrainean, Volodmir Zelenski, preşedintele parlamentului Ucrainei - Verhovna Rada - Ruslan Stefanciuk cît şi premierul ucrainean, Denis Şmihal, au semnat impreuna cererea Ucrainei pentru o aderare accelerată la NATO.