Incidentul cu oficialul rus, aflat pe ”lista neagră” a călătorilor din țara lui Putin în Uniunea Europeană, dar invitat cu multă generozitate să participe la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN), organizată de Senatul României, nu este decât un alt semn că ne îndepărtăm subtil de inima Europei. Justificările Ministerului de Externe, condus astăzi de controversatul Lazăr Comănescu, nu prea stau în picioare. A invoca excepții, în condițiile în care Finlanda, o altă țară UE, a refuzat prezența lui Serghei Nariskin, Președintele Dumei de Stat, în această vară, la Adunarea Parlamentară a OSCE (un eveniment mult mai important decât cel de la București, după cum remarcă europarlamentarul Cristian Preda), e o dovadă de stângăcie a explicațiilor.
Nu e mai puțin adevărat că multe din țările puternice din clubul european, confruntate cu provocări cărora nu le pot face față, încep să caute prietenia Rusiei. Dar lista de interdicții, impusă după invazia Crimeei, e încă valabilă. Din câte știm, nimic nu s-a schimbat și, la urma urmei, ține de atitudinea fiecărei țări față de Europa, nu de Rusia, cum se raportează la sancțiunile impuse marelui vecin de la Răsărit.
Incidentul ar putea trece relativ neobservat, poate doar cu ceva culoare locală și puțină dispută politică în jurul numelui lui Tăriceanu, dacă nu am avea și alte semnale, de la Bruxelles și de la București, care ar trebui să ne pună pe gânduri.
De pildă, opoziția României față de cotele de refugiați obligatorii la al doilea Consiliu J.A.I. din această toamnă, cel decisiv în testarea solidarității Uniunii Europene. Din motive interne, România a preferat atunci să-și mențină votul negativ, chiar dacă o majoritate se formase deja pentru impunerea deciziei. Am rămas, astfel, cumva izolați de nucleul european, într-o companie deloc onorabilă a unor țări precum Ungaria, Slovacia și Cehia, adică grupul veșnicilor ”eurosceptici”.
Cu puțin timp în urmă, Jean-Claude Juncker a reluat o discuție mai veche despre Europa cu două viteze, un pericol ”mortal” pentru țările deja văzute la periferia uniunii, cum sunt România și Bulgaria. Dacă Juncker nu vorbește în nume propriu (și nu crede nimeni că și-ar permite asta), atunci observăm o oarece neliniște la Bruxelles în privința actulei arhitecturi europene, în care se discută parcă prea mult de ”exit”-uri. Am avut GREXIT, acum avem BREXIT. Pare că cineva încearcă să salveze proiectul european, sfâșiat de prea multe discrepanțe culturale și economice, paradoxal, nu printr-o adâncire a integrării, ci printr-o ruptură. Adică un club de elită, foarte probabil format din țările nord-vestice puternic dezvoltate și o zonă periferică, în care România are toate șansele să cadă astăzi.
Să nu ne amăgim. România nu este astăzi nici măcar membră a spațiului Schengen și e departe încă de obiectivul adoptării Euro. Așadar, noi suntem și azi la periferie, deși ni s-a dat sentimentul că suntem acolo, la masa deciziilor, chiar și prin simplul fapt că avem un comisar european pe un portofoliu de maximă importanță în Comisia Europeană. În orice caz, având un vot egal cu al celorlalți, care oricând poate activa mecanismul de veto, înseamnă că ÎNCĂ mai contăm. Dar, într-o Europă cu două viteze, e clar că drepturile vor fi rearanjate, iar voturile egale vor rămâne pentru situații nesemnificative, fără impact major asupra țărilor puternice din ”UE cu viteza întâi”.
Nu știm cum va evolua acest plan, de care se vorbește tot mai mult. Cert e că fiecare gest al României în această perioadă va fi cu atenție cântărit în marile capitale europene. Poate că șansele de a ieși din zona gri, în care acum suntem, de facto, și de a nu rămâne și de jure la periferie nu sunt atât de mari. Să încetăm însă să ne luptăm pentru a ne menține în ”lumea bună” ar fi o eroare.
Să mergem cu deficit bugetar peste ceea ce ne-am angajat prin Tratatul Fiscal, cel pe care n-aveam obligația să-l semnăm, dar l-am semnat, este una din aceste erori. Pentru că spune ceva despre capacitatea noastră de a respecta înțelegerile. Guvernul Cioloș se va mândri probabil cu un deficit de sub 3%, e drept, moștenit de la vechiul guvern, total dezinteresat de orice altceva decât de strângerea de voturi și menținerea la putere. Dar există șanse mari să fim peste ceea ce ne-am angajat atunci când am semnat Tratatul Fiscal.
Toate aceste lucruri mici, aparent nesemnificative, la nivel de gest politic sau acțiune statală, se adună într-o balanță care va înclina din ce în ce mai mult spre îndepărtarea noastră de familia europeană. Sigur, cu numele vom fi tot în Europa. Dar și alte țări răsăritene, din fostul bloc sovietic, sunt geografic în spațiul european. În realitate, când se va trage linie și proiectul o va coti pe alt drum, ne vom trezi iarăși într-o zonă tampon. E drept că vom putea atunci să invităm, fără nicio emoție, înalți ofociali ruși la București.
Comentează