Incident electoral și la Vaslui: Prefectul cere înlocuirea a 5 președinți de secții de votare

Autor: Radu Pop, Colaborator

Publicat: 25-05-2014

Actualizat: 25-05-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro



'Am primit o solicitare pentru înlocuirea şefilor secţiilor de vot, care urmează să fie analizată şi soluţionată potrivit legii', a declarat preşedintele BEJ Vaslui, Diana Elena Sârghi.

Prefectul judeţului, Andrei Puică, a efectuat, duminică dimineaţă, o deplasare în comuna Dimitrie Cantemir.


Cei 2.032 cetăţeni cu drept de vot din comuna Dimitrie Cantemir au la dispoziţie pentru a-şi exercita votul cinci secţii şi vor avea de ales între cei cinci candidaţi înscrişi în cursa electorală: Ioan Antohi (PNL), Dumitru Roman (Uniunea PSD-UNPR-PC), Vasile Lernicu (PDL), Ionel Sîmbotin (PMP) şi Ioan Stan (PP-DD).

Primarul comunei Dimitrie Cantemir, Viorel Florea, a decedat în luna ianuarie, din cauza unor probleme medicale, la vârsta de 51 de ani. Edilul candidase pe listele USL, câştigând, la alegerile din anul 2012, cel de-al treilea mandat. De la decesul său, atribuţiile i-au fost preluate de viceprimarul liberal Ioan Antohi.

AGERPRES
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri