Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Incident fatal cu Alec Baldwin: O înţelegere i-a fost propusă armurierei de la filmul "Rust", înainte de proces

hollywoodreporter.com
alec baldwin

O nouă răsturnare de situaţie în cazul incidentului fatal cu Alec Baldwin pe platoul de filmare a filmului "Rust". După cum a relatat Variety, procurorul însărcinat cu cazul a ajuns la un acord cu armuriera filmului, Hannah Gutierrez Reed, căreia i-ar fi promis un rezultat indulgent la procesul său, programat pentru luna viitoare, dacă dezvăluie sursa muniţiei reale pe platou.

Procurorul Kari Morrissey ar fi asigurat-o pe armuriera de la "Rust" că va fi mai îngăduitoare în timpul procesului dacă aceasta din urmă va explica cum ar fi putut ajunge muniţie reală pe platoul de filmare. În cazul în care va face acest lucru, însă, Hannah Gutierrez Reed va fi acuzată de infracţiuni suplimentare, potrivit news.ro.

Hannah Gutierrez Reed urmează să fie judecată luna viitoare în Santa Fe, New Mexico, în legătură cu moartea Halynei Hutchins, directorul de imagine al filmului "Rust".

Hutchins a fost ucisă de Alec Baldwin în timpul filmărilor din octombrie 2021, cu o armă despre care actorul credea că este încărcată cu gloanţe oarbe, dar care, de fapt, era încărcată cu un glonţ adevărat. Hannah Gutierrez Reed riscă până la trei ani de închisoare dacă va fi condamnată pentru omor prin imprudenţă şi falsificare de probe.

Matthew Hutchins, soţul Halynei Hutchins, anunţase în octombrie 2022 că renunţă la acţiunea civilă împotriva lui Alec Baldwin în urma unei înţelegeri cu actorul nedivulgate.

 

În luna mai a anului trecut, actorul a anunţat sfârşitul filmărilor pentru western, la mai bine de un an şi jumătate de la tragedie şi la câteva săptămâni după ce procurorii însărcinaţi cu cazul au anunţat că renunţă la procedurile în curs. La începutul lunii ianuarie au fost dezvăluite şi primele imagini din film.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.