Incident grav: polițist târât de o mașină, după ce șoferul a plecat în viteză

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 28-08-2024

Actualizat: 28-08-2024

Article thumbnail

Sursă foto: politia romana

Un polițist a fost rănit la picioare, de o mașină condusă de un șofer care nu a respectat indicațiile oamenilor legii de a coborî din mașină și care a demarat, târându-l pe agent. S-a întâmplat miercuri dimineața, în Cluj-Napoca.

Un echipaj din cadrul Poliției Cluj-Napoca a făcut un semnal de oprire unui bărbat care conducea mașina pe strada Blajului.

În mașină se aflau două persoane, iar la control, șoferul nu a respectat indicațiile echipajului de poliție de a coborî din vechicul, relatează Mediafax.

Astfel, polițiștii au încercat imobilizarea acestuia, moment în care bărbatul a demarat cu autoturismul, târându-l câțiva metri pe unul dintre polițiști și provocându-i răni la picioare.

Au început imediat verificările pentru prinderea șoferului, iar pasagerul a fost dus la poliție.

În mai puțin de o oră de la incident, bănuitul, un tânăr de 20 de ani, a fost prins pe o stradă din cartierul Someșeni. Au fost începute cercetări pentru ultraj.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri