Incident inedit: Ministrul apărării din Sudan a murit în timpul negocierilor de pace

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 25-03-2020

Actualizat: 25-03-2020

Article thumbnail

Sursă foto: france24.com

Ministrul sudanez al apărării, generalul Jamal Omar Ibrahim, a murit, a anunţat miercuri preşedintele Consiliului Suveranităţii Sudanului, Abdel Fattah Abdelrahman Burhan, citat de DPA, scrie Agerpres.

Ibrahim, în vârstă de 60 de ani, a murit în urma unui atac de cord în timpul negocierilor de pace de la Juba, capitala Sudanului de Sud, au declarat Burhan şi purtătorul de cuvânt al armatei, brigadierul Amer Muhammad al-Hassan, în comunicate separate.

Ibrahim se afla la Juba pentru negocierile de pace în curs de desfăşurare dintre consiliul de tranziţie din Sudan şi două mişcări armate, care sunt mediate de Sudanul de Sud.

Armata sudaneză ia măsuri pentru a trimite un avion la Juba în vederea recuperării trupului neînsufleţit al lui Ibrahim, potrivit lui al-Hassan.

Vezi si: BREAKING Amânarea ratelor cu 9 luni, acceptată de bănci: anunțurile ministrului Finanțelor, Florin Cîțu .

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri