Incident la alegerile prezidențiale din Rusia: Şefa Comisiei electorale centrale anunţă o tentativă de atac informatic

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 18-03-2018

Actualizat: 18-03-2018

Comisia electorală centrală (CEC) rusă a anunţat că site-ul său a fost ţinta unei încercări nereuşite de atac informatic în timpul alegerilor prezidenţiale, relatează The Associated Press, potrivit news.ro.

Preşedinta Comisiei, Ella Pamfilova, a declarat pentru presă că a fost vorba despre o tentativă de atac prin negarea distribuită a serviciului (DDoS) provenind de la computere din 15 ţări, fără să le numească.

Asemenea atacuri sunt foarte frecvente.

Eforturi de perturbare a site-ului au avut loc în timp ce alegători din Extremul Orient votau deja, însă ele au fost respinse de autorităţile ruse, a declarat ea.

Eveniment istoric pentru ruși: Crimeea votează pentru prima oară la prezidenţiale după anexare

În contextul în care autorităţi americane anchetează cu privire la presupuse atacuri informatice ruse şi alte amestecuri în alegerile care l-au adus pe Donald Trump la Casa Albă în 2016, autorităţile ruse au avertizat că puteri străine caută să se amestece în scrutinul de duminică.

Preşedintele rus Vladimir Putin urmează să obţină al patrulea mandat şi speră la o prezenţă la urme importantă, în pofida apatiei alegătorilor.

Pamfilova a anunţat că, la nivel naţional, prezenţa la vot la ora locală 11.00 (10. ora României) a fost de 16,9%.

În alegerile din 2012, prezenţa la vot la acea oră a fost de 12,1%.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri