Autorităţile chineze au introdus măsuri de securitate foarte stricte pentru summitul G20 de la Hangzhou, fără a scuti pe nimeni, nici pe consiliera pentru securitate naţională a SUA, Susan Rice, nici presa acreditată la Casa Albă, relatează AFP, conform agerpres.ro.
După aterizarea avionul prezidenţial Air Force One la Hangzhou, în estul Chinei, pe pista de aterizare s-a produs un incident între un agent chinez şi, iniţial, grupul de jurnalişti acreditaţi la Casa Albă care îl însoţesc pe Barack Obama.
Ei sunt iubiții Elenei Băsescu: Câte EȘECURI AMOROASE a avut
Aşa cum se întâmplă de obicei, presa americană se afla sub una dintre aripile avionului Boeing 747 pentru a urmări coborârea preşedintelui, ceea ce a provocat intervenţia aproape imediată a serviciilor de securitate chineză.
Considerând că jurnaliştii erau prea aproape de traseul prevăzut pentru Barack Obama, un agent chinez s-a apropiat de ei şi a început să le strige să plece cât mai repede de-acolo.
PSD pregătește o noua 'ofensivă politică' înainte de alegeri: Anunțul făcut astăzi
O responsabilă de la Casa Albă a intervenit, informându-l pe agentul chinez că este vorba despre un avion american şi despre preşedintele SUA. Interlocutorul său chinez nu s-a lăsat însă impresionat şi a replicat imediat, urlând în engleză: "Aici este ţara noastră! Este aeroportul nostru!".
Traian Băsescu, REACȚIE FURIBUNDĂ după divorțul Elenei: Îl voi da în judecată
În focul evenimentelor, agentul a încercat chiar să o împiedice pe Susan Rice să se alăture preşedintelui SUA, îndreptându-se în grabă către ea atunci când ea a vrut să treacă pe sub cordonul albastru care delimita spaţiul rezervat pentru trecerea lui Obama şi schimbând vorbe puţin amabile cu delegaţia americană.
Serviciul secret american, care asigură securitatea preşedintelui SUA, a intervenit atunci pentru a-i permite consilierei pentru securitate naţională să se alăture liderului de la Casa Albă.
"Au făcut lucruri pe care nu le-am anticipat", le-a explicat mai târziu consiliera americană jurnaliştilor.
Comentează