Incident major de securitate. 20.000 de cartușe ale armatei germane au fost furate: 'Nu trebuie să cadă pe mâini greşite'

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 03-12-2025 17:34

Article thumbnail

Sursă foto: pexels.com

Persoane necunoscute au furat aproximativ 20.000 de cartuşe de muniţie ale armatei germane dintr-un camion al unei companii de transport civil, în urmă cu o săptămână, acţiune descrisă de Ministerul Apărării de la Berlin drept un incident de securitate semnificativ, a relatat marţi revista germană Spiegel, informează EFE.

"Tratăm furtul foarte în serios, deoarece acest tip de muniţie nu trebuie să cadă pe mâini greşite", a declarat un purtător de cuvânt pentru publicaţia săptămânală.

Cum s-a produs furtul

Furtul a avut loc în noaptea de luni spre marţi, săptămâna trecută, când cineva a deschis bena camionului, care era staţionat într-o parcare din localitatea Burg, în statul Saxonia-Anhalt, din est, şi a sustras muniţia, a confirmat ministerul.

Furtul a fost descoperit abia a doua zi, când şoferul companiei de transport a ajuns la o cazarmă din apropiere pentru a livra muniţia.

După o primă inspecţie s-a constatat furtul a aproximativ 10.000 de cartuşe de muniţie de luptă pentru pistoale, 9.900 de cartuşe de muniţie de antrenament pentru puşti de asalt şi muniţie pentru generarea de ceaţă.

Compania de transport, responsabilă pentru securitate

Potrivit ministerului, compania de transport civil a încălcat reglementările de securitate pentru transportul de muniţie sensibilă.

Compania de transport ar trebui să fie responsabilă pentru securitatea încărcăturii armatei germane în orice moment, dar această regulă nu a fost respectată în timpul transportului de săptămâna trecută.

Conform anchetei iniţiale, oprirea de luni noapte nu era programată.

Se pare că şoferul a decis spontan să petreacă noaptea la un hotel din apropiere de Burg, iar în acest timp, încărcătura camionului său a rămas nesupravegheată.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri