O femeie a fost spitalizată după ce a fost muşcată de un tigru în timp ce lucra în cel mai mare parc de distracţii din Australia, Dreamworld, a anunţat luni presa locală, citată de DPA, potrivit Agerpres.
Agenţia de presă australiană AAP a relatat că femeia în cauză, care lucrează ca îngrijitor de animale, a fost transportată la spital în stare stabilă, cu răni la nivelul unui braţ.
"Dreamworld recunoaşte că a avut loc un incident în care au fost implicaţi unul dintre tigrii parcului nostru şi o femeie instruită în meseria de îngrijitor de tigri", a declarat un purtător de cuvânt al parcului australian pentru AAP.
"Acesta a fost un incident izolat şi rar, iar noi vom realiza o anchetă amănunţită în consecinţă", a adăugat purtătorul de cuvânt.
Pe "Insula Tigrilor" din parcul tematic Dreamworld, cel mai mare din Australia şi care este situat în oraşul Gold Coast din statul Queensland, trăiesc nouă tigri de Sumatra şi Bengal.
Materialele promoţionale invită publicul "să se minuneze de puterea lor brută atunci când sunt hrăniţi", potrivit AFP.
În 2016, patru persoane au murit în acelaşi parc de distracţii australian în urma defectării dispozitivelor de siguranţă ale unei atracţii turistice foarte populare, un râu cu cascade şi curgere rapidă ("Thunder River Rapids Ride").
Comentează