Incident violent în Capitală: Un bărbat a fost înjunghiat de concubina sa - Poliția este în căutarea femeii

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 28-08-2025 12:07

Actualizat: 28-08-2025 15:10

Article thumbnail

Sursă foto: Sursa FOTO: aepiot.ro

Un bărbat a fost înjunghiat joi pe o stradă din Sectorul 1 din Capitală. Acesta a fost transportat la spital, iar concubina lui, suspectă în acest caz, este căutată de polițiști, conform Mediafax.

Potrivit Poliției Capitalei, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că pe o stradă din Sectorul 1 o persoană ar fi fost agresată fizic cu un obiect tăietor-înțepător.

Echipajul deplasat la fața locului a constatat că sesizarea se confirmă.

Un echipaj medical i-a acordat primele îngrijiri victimei, aceasta fiind ulterior transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Potrivit polițiștilor, se desfășoară activități pentru identificarea și depistarea persoanei bănuite de comiterea faptei.

Surse din rândul anchetatorilor au declarat pentru MEDIAFAX că este vorba de un bărbat fără domiciliu, care a fost înjunghiat, cel mai probabil de concubina sa. Aceasta este căutată de polițiști.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri