DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Incident violent într-un liceu: Un elev de 12 ani a fost înjunghiat cu un briceag de un coleg de clasă

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam școală elevi

Un incident violent a avut loc, luni, într-un liceu din municipiul Târgovişte. Un elev în vârstă de 12 ani a ajuns la spital, după ce a fost rănit cu un briceag, în zona piciorului, de către un coleg de clasă. Primele date arată că leziunile sunt superficiale, anunță news.ro.

Potrivit datelor furnizate de Poliţia judeţeană Dâmboviţa, incidentul a avut loc chiar într-una dintre sălile de clasă ale liceului în urma unui conflict spontan între doi elevi.

„La data de 27 septembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte, în urma unei sesizări, s-au deplasat la un liceu din municipiul Târgovişte, unde, din primele cercetări, au constatat că un elev de 12 ani, ar fi rănit superficial, în zona membrului inferior, cu un briceag, un alt coleg de clasă. Se pare ca evenimentul s-ar fi produs in timpul pauzei, in sala de clasa, pe fondul unui conflict spontan. Victima a fost transportată la spital pentru investigaţii medicale”, transmite IPJ Dâmboviţa.

În urma incidentului, poliţiştii au deschis un dosar de cercetare pentru infracţiuni de lovire sau alte violente şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.