Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Încoronarea regelui Charles al III-lea: Mesajul care se va auzi în fiecare tren sau metrou din Regatul Unit

avantaje.ro
coroana regelui charles

Pasagerii care vor călători cu metroul sau cu trenul în Regatul Unit pe durata weekendului dedicat încoronării regelui Charles al III-lea vor auzi un mesaj special, înregistrat chiar de monarh, care va include şi îndemnul ''Mind the gap'' (''Atenţie pe unde păşiţi!''), au precizat vineri autorităţile britanice, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Mesajul, rostit de Charles şi de regina consoartă Camilla, va putea fi auzit de toţi cei care vor călători cu trenul sau cu metroul londonez de vineri până luni. Încoronarea va avea loc sâmbătă.

''Soţia mea şi cu mine vă dorim dumneavoastră şi familiilor dumneavoastră un weekend al încoronării minunat'', este mesajul rostit de regele Charles, urmat de urări pentru o călătorie plăcută, rostite de Camilla: ''Oriunde aţi călători, sperăm să aveţi o călătorie sigură şi plăcută''.

''Şi nu uitaţi să fiţi atenţi pe unde păşiţi'' va adăuga suveranul. Sintagma - menită să avertizeze pasagerii în legătură cu spaţiul dintre garnitura de tren şi peron, foarte familiară britanicilor şi turiştilor care vizitează Marea Britanie - este, de asemenea, folosită şi de alte companii feroviare din ţări şi regiuni în care se vorbeşte engleză.

''Încoronarea este un eveniment rar şi interesant şi aşteptăm cu nerăbdare să ne întâmpinăm pasagerii cu acest mesaj special'', a spus Jacqueline Starr, director executiv al Rail Delivery Group, care reprezintă industria feroviară britanică.

Înregistrarea va fi difuzată în toate cele 2.570 de staţii de pe teritoriul Regatului Unit, a precizat grupul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.