DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

INCREDIBIL STS, după deratizarea din Timișoara: Au fost 15 apeluri la 112, de sâmbătă până luni

STS

STS anunță, în cazul de la Timișoara, că de sâmbătă până luni, au fost înregistrate 15 apeluri de urgență, care includ și apelurile de revenire pentru același caz de pe strada Miorița, unde s-a efectuat deratizarea.

Vezi și: Sondaj PNL: Klaus Iohannis are probleme în a convinge votanţii candidaţilor care nu au intrat în turul II (surse)

„Atribuțiile operatorilor 112 ai STS constau în preluarea apelurilor de urgență, realizarea interviului primar și transferul acestora către agențiile specializate de intervenție. În cazul de față, apelurile au fost transferate către Ambulanță. Responsabilitatea operatorului 112 încetează după transferul apelului și informațiilor către agențiile de intervenție, acestea din urmă având atribuţii în gestionarea intervenţiei, alocarea resurselor și monitorizarea situației semnalate”, informează STS printr-un comunicat de presă.

STS mai anunță că instituția nu deține informații despre gravitatea, impactul sau dimensiunea cazuisticii cu privire la cazurile de urgență gestionate de agențiile de intervenție.

La Centrul de primiri apeluri de urgență 112 Timișoara s-au înregistrat, în perioada 16 – 18 noiembrie (de sâmbătă până luni), 15 apeluri de urgență, care includ și apelurile de revenire pentru același caz, cu privire la situația de pe strada Miorița unde s-a făcut deratizarea, astfel:

Vezi și: Cristian Tudor Popescu spune că l-a REFUZAT pe Klaus Iohannis: 'Nu se poate așa ceva, domnul președinte nu are dreptul să facă el selecția jurnaliștilor'

sâmbătă, orele: 09:21:31, 12:25:22, 13:35:28, 14:05:41, 16:55:11, 18:18:53

duminică, orele: 08:05:09, 08:43:28, 10:44:11, 18:04:36

luni, orele: 02:42:36, 03:22:43, 05:16:56, 07:59:57, 09:05:14.

Toate apelurile preluate de către operatorii 112 ai STS au fost transferate către dispeceratul agenției specializate de intervenție, respectiv Ambulanță, mai anunță STS.

„Precizăm că operatorii 112 au procesat apelurile conform prevederilor Metodologiei privind cooperarea agențiilor specializate de intervenție în cazul urgenţelor primite prin Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă.

Referitor la tipologia cazurilor și simptomatologia cazurilor medicale semnalate, vă rugăm să vă adresați Serviciului de Ambulanță Timișoara”, se mai arată în sursa citată.

Un dosar penal pentru ucidere din culpă a fost deschis după tragedia care a avut loc la Timișoara, unde o femeie și doi copii au murit, după ce în bloc s-a făcut deratizare.

De asemenea, mai multe persoane, adulți și copii, sunt internate pentru investigații.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.