Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Indemnizațiile persoanelor deportate din motive etnice în comunism, majorate la 700 de lei, după ce președintele Klaus Iohannis a promulgat legea

bani-lei-salariu

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea prin care persoanele deportate sau în detenție din motive etnice începând cu instaurarea regimului comunist primesc o indemnizație lunară majorată de la 400 la 700 lei pentru fiecare an de deportare ori de detenţie, anunță MEDIAFAX.

Astfel este modificată Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice.

Citește și: Viorica Dăncilă: Pot sa fac lucruri bune pentru oameni

De acest drept beneficiază persoanele care au fost deportate în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate, cele care au fost private de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare și supraviețuitorii trenurilor morții.

Potrivit legii, persoanele refugiate, expulzate sau strămutată în altă localitate și cele care au făcut parte din detașamentele de muncă forțată beneficiază de o indemnizație lunară de 300 lei pentru fiecare an de strămutare, de muncă forţată sau de evacuare din propria locuinţă. Suma anterioară a indemnizației era de 250 de lei pe lună.

De asemenea, în cazurile menționate, soţul supravieţuitor al celui decedat beneficiază începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea de o indemnizaţie lunară de 250 lei, dacă ulterior nu s-au recăsătorit.

Aceste drepturi vor fi acordate începând cu 1 ianuarie 2020.

Legea promulgată modifică și decretul-lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.

Citește și: Veste proastă pentru soțul Olguței Vasilescu- Decizia luată de instanță .

Astfel, agenţiile judeţene de plată şi inspecţie socială vor fi obligate să se pronunțe asupra cererii de dobândire a drepturilor prevăzute de decretul-lege, în termen de maximum 30 de zile, printr-o decizie motivată.

De asemenea, în tot cuprinsul decretului-lege, sintagma „direcțiile de muncă și protecție socială” se înlocuieşte cu sintagma „agenţiile judeţene de plată şi inspecţie socială”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.