Ciclonul Bulbul s-a dezlănţuit în cursul nopţii asupra zonelor de coastă din estul Indiei şi sudul Bangladeshului, provocând decesul a trei persoane şi forţând zeci de mii de oameni să-şi părăsească locuinţele, au precizat duminică autorităţile, potrivit DPA, citată de AGERPRES.
Ciclonul a atins ţărmul sâmbătă seară la Sundarbans, cea mai întinsă pădure de mangrove din lume, situată între India şi Bangladesh, pe ţărmul Golfului Bengal, provocând ploi torenţiale şi vânturi cu viteze de până la 120 de kilometri la oră.
În India, un bărbat a decedat după ce un copac s-a prăbuşit peste el sâmbătă seară în Kolkata, capitala statului West Bengal, potrivit forţelor de ordine. În statul vecin Odisha, o altă persoană şi-a pierdut viaţa în urma prăbuşirii unui zid, au anunţat autorităţile locale.
În Bangladesh, furtuna tropicală a provocat decesul unei persoane după ce un copac s-a prăbuşit peste locuinţa acesteia, potrivit autorităţilor.
Sute de mii de rezidenţi din zonele de coastă din cele două ţări au fost evacuaţi ca măsură de precauţie înaintea sosirii ciclonului. Bangladesh a evacuat peste 300.000 de persoane, în timp ce în India, 125.000 de persoane au fost strămutate, cele mai multe în statul West Bengal.
Cel mai important aeroport din regiune, aflat la Kolkata, şi-a suspendat activitatea ca măsură de precauţie.
Furtuna s-a deplasat către nord-est şi va pierde din intensitate transformându-se într-o "depresiune tropicală" când va atinge coasta Bangladeshului până duminică la prânz cu viteze ale vântului de până la 60 de kilometri la oră, potrivit Departamentului indian de meteorologie.
Duminică, echipe de salvare şi ajutor vor fi mobilizate în regiunile afectate pentru a evalua pagubele, a declarat telefonic de la Kolkata Amalendu Dutta, un responsabil în domeniul managementului dezastrelor.
"Regiunea se confruntă cu rafale de vânt. Sute de arbori şi stâlpi de electricitate au fost smulşi, iar numeroase locuinţe au fost avariate", a mai spus Dutta.
Potrivit oficialilor din Bangladesh, furtuna a devastat recolte din regiuni extinse aflate în zonele de coastă.
"Am solicitat administraţiei locale să realizeze o evaluare rapidă a pagubelor rezultate în urma ciclonului", a declarat telefonic pentru DPA Shahadat Hossain, directorul departamentului pentru managementul dezastrelor din Bangladesh
Nu există informaţii privind pagube majore în Sundarbans, acolo unde furtuna a lovit ţărmul, potrivit responsabilului din domeniul conservării pădurilor Bangladesh Moyeenuddin Khan.
Pădurea cu o suprafaţă de 140.000 de hectare, administrată atât de Bangladesh, cât şi de India, face parte din patrimoniul UNESCO, şi este casa mai multor specii rare, printre care tigrul bengalez.
Ciclonul este un fenomen care se produce frecvent deasupra Golfului Bengal în perioada aprilie-noiembrie, provocând distrugeri pe regiuni extinse în zonele de coastă din India şi Bangladesh.
India şi Bangladesh LOVITE de un ciclon de proporţii - Câte victime şi pagube a produs
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

1.416
Relația Ungariei cu Rusia - Ce i-ar spune Péter Magyar, viitorul prim-ministru al Ungariei la telefon dacă Putin l-ar suna
1.416

2.506
Verdict grav! Divizia Lafarge a producătorului de ciment Holcim, găsită vinovată de finanţarea jihadiştilor din Siria
2.506

3.744
Povestea incredibilă a bărbatului care, în timp ce s-a apucat de renovări prin casă, a găsit 'poarta către anii 1900'
3.744

2.277
'Mă întristează faptul că a pierdut': J.D. Vance, mesaj de ultim moment, după rezultatul electoral din Ungaria
2.277

2.376
Aceasta este singura țară din lume care își poate asigura complet hrana. Cum stau lucrurile în privința României
2.376

1.898
De ce acest alegător dezamăgit al lui Donald Trump petrece zilnic ore întregi cercetând dosarele Epstein
1.898

1.077
Parchetul European pune sub lupă 'afacerea microbuzelor școlare' finanțată prin PNRR / Dragoș Pîslaru va trimite Corpul de Control pentru verifica achizițiile
1.077

334
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia și Ucraina și-au reluat atacurile nocturne cu drone
334

718
Donald Trump refuză să își ceară scuze Papei Leon
718

2.781
Scenă desprinsă din filmele de acțiune: ce au descoperit polițiștii când au oprit un camion ce transporta un 'pasager' neobișnuit
2.781

1.443
Dincolo de ceea ce vedem: lecția tulburătoare a avioanelor care nu s-au mai întors niciodată din război
1.443

944
Schimbare de regim sau schimbare de atitudine? Modalitățile prin care SUA pot pune capăt războiului din Iran
944

2.387
Se clatină scaunul premierului spaniol, Pedro Sanchez: Soția sa a fost inculpată oficial pentru fapte de corupție
2.387
















Comentează