Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

India şi Rusia sunt profund îngrijorate de evoluţiile din Afganistan

Middle East Eyes
afganistan

India şi Rusia au convenit miercuri să-şi aprofundeze cooperarea antiteroristă, pe fondul preocupărilor că grupurile militante străine ce operează de pe teritoriul Afganistanului reprezintă o ameninţare pentru Asia Centrală şi India, informează Reuters.

Atât India, cât şi Rusia sunt profund îngrijorate de evoluţiile din Afganistan, a declarat un oficial guvernamental indian în urma unei întâlniri la New Delhi între secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patruşev, şi consilierul indian pentru securitate naţională Ajit Doval.

Situaţia regională s-a schimbat dramatic după retragerea SUA din Afganistan şi preluarea puterii de către talibani, a notat oficialul citat.

În cursul discuţiilor de la Delhi, cei doi oficiali indian şi rus au convenit că talibanii trebuie să-şi ţină promisiunile, ce includ respectarea drepturilor fundamentale ale omului, inclusiv ale femeilor, şi să nu permită folosirea teritoriului afgan de către grupuri militante.

"A existat o convergenţă de vederi în ce priveşte prezenţa grupurilor teroriste internaţionale în Afganistan şi ameninţarea teroristă în Asia Centrală şi India", a spus oficialul indian.

India se teme că grupurile militare care operează din Pakistan ar putea folosi şi teritoriul Afganistanului pentru a pregăti atacuri şi consideră că Pakistanul are o responsabilitate în acest sens având în vedere legăturile sale apropiate cu talibanii, potrivit Agerpres.ro.

Rusia, la rândul său, se teme că tulburările din Afganistan s-ar putea extinde în Asia Centrală, pe care o consideră flancul său defensiv sudic, precum şi o sferă de influenţă din care ar putea emana ameninţări islamiste radicale.

Nikolai Patruşev şi Ajit Doval au discutat despre aprofundarea cooperării bilaterale în domeniul securităţii, cu accent pe întărirea cooperării antiteroriste, combaterea migraţiei ilegale şi a traficului de droguri, a menţionat într-un comunicat Consiliul de Securitate al Rusiei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.