Indicele ROBOR la 3 luni a coborât uşor vineri, la 3,07% pe an, de la 3,08%, cotaţia anunţată cu o zi în urmă, conform datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR), relatează agerpres.
La începutul acestui an, indicele ROBOR la 3 luni era 2,99%, iar în aceeaşi zi a anului trecut se situa la 3,15% pe an.
Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a urcat la 3,15%, iar ROBOR la 9 luni a ajuns la 3,21%, de la 3,19% joi.
În ceea ce priveşte indicele ROBOR la 12 luni, acesta a fost cotat vineri la 3,26% pe an, în creştere cu 0,02 puncte procentuale faţă de valoarea la care s-a aflat în 26 septembrie.
Indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, pentru al doilea trimestru, este de 2,63% pe an, acesta fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din primul trimestru al anului.
IRCC pentru primul trimestru din 2019 a fost de 2,36%.
În luna mai a acestui an a intrat în vigoare OUG 19/2019 care modifică modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobânda variabilă. Astfel, Ordonanţa 19 a stabilit indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), calculat trimestrial exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare.
Indicele ROBOR la 3 luni a coborât vineri la 3,07% pe an
Explorează subiectul
București
0°C
Articole Similare

1.301
Economistul Adrian Negrescu îl avertizează pe Bolojan să nu scadă acciza la combustibili: Adevărata criză va lovi săptămâna viitoare
1.301

1.254
VIDEO Își dă demisia Bolojan dacă bugetul nu trece? Răspunsul premierului
1.254

1.003
VIDEO Ministrul Finanțelor anunță că inflația din România va crește din cauza războiului din Iran: Bugetul pe 2026 ne spală imaginea pe plan european
1.003

705
Guvernul a adoptat bugetul de stat pentru 2026. Bolojan: „Este primul pas important pentru reintrarea României pe traiectoria reducerii deficitului”
705

1.760
Guvernul Bolojan a decis - Salariul minim brut se majorează cu aproape 300 de lei de la 1 iulie
1.760

1.293
Daniel Dăianu crede că inteligența artificială poate amenința supraviețuirea umanității. Le poate spune oamenilor: Până aici
1.293

4.183
Premieră în România. Ce mașini sunt la mare căutare. Dacia, Ford sau Mercedes încep să piardă teren
4.183

2.377
Bugetul lui Bolojan intră în Guvern cu scandal: CES s-a rupt în trei, sindicatele acuză „ficțiune fiscală”
2.377

49
Deficitul balanței comerciale a României în luna ianuarie s-a redus cu 15,5% față de anul trecut și a ajuns la 2,3 miliarde de euro
49

30
Bursa de la Bucureşti a închis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de joi
30

1.058
Extrageri la Loteria Română pentru premii de peste un milion de euro: Lista completă a numerelor câștigătoare
1.058

1.465
Companiile din energie acuză că Guvernul Bolojan le e dator vâdut pentru subvenții: Miliarde bune au rămas neplătite
1.465

43
Compania Naţională de Investiţii Rutiere a alocat aproape 40 de milioane de lei pentru exproprieri pentru lotul 2B Grinţieş-Pipirig al Autostrăzii A8 Târgu Mureş-Târgu Neamţ
43

















Comentează