Premium
„Indiferent cum se încheie criza din Ucraina, un lucru prezent, dar adesea trecut cu vederea, rămâne problema germană. Este o chestiune care a urmărit Europa de secole. După războaiele napoleoniene, preocuparea era dacă Germania se va uni într-un singur stat. Germanii, în special conducătorii acelui teritoriu fracționat, era îngrijorați și ei că, într-o epocă a monarhilor și împăraților, poate exista un singur conducător. Dar pentru restul Europei, perspectiva unui Sfânt Imperiu Roman reînviat, o entitate odată puternică, chiar și fără sentimentul de unitate sau de identitate „germană” comună, era înfricoșătoare. Posibilitatea ca acesta să împărtășească militarismul Prusiei a făcut temerile cu atât mai acute”, scrie George Friedman, pentru Geopolitical Futures.
Problema germană era mare, dar nu i s-a răspuns decât în 1871, când fragmentele Germaniei au fost convinse de Prusia și Otto von Bismarck să se unească, cel puțin parțial. Germania era un experiment slab care, totuși, a învins Franța într-un război rapid. Lucrul acesta a adus partea sudică și catolică a Germaniei în noul stat național. Astfel, a fost creată Germania, iar Franța a fost învinsă.
Următoarea întrebare care s-a impus a fost: ce va fi statul german?. Într-o Europă construită acum în jurul Revoluției Industriale, noua Germanie depășea Franța și provoca Regatul Unit, ca putere economică. (Deosebit de înfricoșătoare au fost eforturile germane de a dezvolta o flotă). Însăși existența unei Germanii unite a subminat echilibrul de putere în Europa, care fusese stabilit după înfrângerea lui Napoleon.
Ambele războaie mondiale au pivotat în jurul chestiunii germane. După 1945, problema părea să fi fost soluționată, dar, din păcate, Germania era prea importantă, din punct de vedere strategic, pentru SUA și Uniunea Sovietică. Poziția avansată a sovieticilor era în Germania de Est. NATO a fost creat pentru a păzi Germania de Vest, iar o forță militară a Germaniei de Vest a fost creată pentru a-și păzi frontiera de est. Germania de Vest, bogată în expertiză dacă nu în altceva, a produs un miracol economic care a propulsat Germania în vârful ierarhiei economice europene.
Țara a devenit o linie de front în Războiul Rece. Germanii nu vroiau asta; doreau o Europă unită care să îngroape naționalismul german sub instituții noi și să creeze un cadru pentru creșterea economică. Uniunea Europeană a fost destinată să le realizeze pe ambele, dar a eșuat într-un mod fundamental. Germania a apărut nu numai ca putere economică majoră a blocului, ci și ca arbitru de facto al afacerilor europene. Pusă în umbră de Războiul Rece, problema germană a devenit din nou clară. Germania a fost forța dominantă în Europa.
Dorința autentică a majorității germanilor fusese să nu permită puterii economice a țării să-i umbrească poziția de pur și simplu o altă putere europeană. După încheierea Războiului Rece, Europa s-a concentrat nu pe forța militară, ci pe prosperitate. Dar istoria a cunoscut o întorsătură. Prosperitatea Europei nu a fost uniformă, iar Germania însăși nu a fost ferită de istorie. Interesele membrilor UE au fost profund diferite. Economia Italiei nu a suportat ceea ce Germania trebuia să aibă. Est-europenii aveau valori care germanilor nu le plăceau. Cu alte cuvinte, realitatea a fost mult mai complexă decât și-o doriseră nemții.
Și astfel, pe măsură ce se derulează criza de-a lungul graniței cu Ucraina, problema germană a apărut din nou. Rusia s-a ridicat din prăbușirea Uniunii Sovietice ca o putere militară care insistă să remodeleze Ucraina și Europa de Est în funcție de interesele sale. Germania depinde de Rusia pentru energie și este îngrozită fie și de posibilitatea unui conflict armat în estul său. NATO este acum o capcană pentru Germania, obligând-o să coopereze la un singur lucru pe care nu a vrut să-l facă: să se pregătească pentru un potențial război. A refuzat să trimită arme în Ucraina, lucru care a plasat-o în contradicție cu SUA și Marea Britanie. Nu își poate permite să-și riște relația economică cu Rusia. De fiecare dată când Germania încearcă să scape de istorie, istoria o trage înapoi.
Pentru Germania, viața de după al Doilea Război Mondial, dar mai ales după Războiul Rece, a fost despre economie. A realizat, prin UE, ceea ce nu a mai putut realiza din 1871: dominarea Europei. Și a făcut-o fără genul de violență care a sfâșiat continentul timp de secole.
S-ar putea să nu mai fie cazul. Rusia, mai puțin puternică decât înainte, dar încă puternică, revendică teritorii în presupusa sa sferă de influență. SUA este din nou în defensivă. NATO încă există, iar Germania face parte din alianță. Germania este astfel esențială în afacerea Ucrainei. Puterea economică, nevoile economice, teama de război și frica de cum ar arăta pacea îi sfâșie pe germani.
Germania sperase că trecutul său poate fi uitat. Dar în această confruntare, problema germană este vitală. Modul în care Berlinul răspunde la această întrebare – sau cum încearcă alții să-i răspundă – va remodela iarăși Germania și Europa. S-ar putea ca Germaniei să nu-i placă, dar problema a apărut încă de la bătălia din Pădurea Teutoburg. Națiunile nu pot alege ce probleme li se pun.
