Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Indonezia raportează moartea a 99 de copii din cauza insuficienţei renale acute în 2022

M. C.
www.doc.ro
Aparat substituirea renala

Aproape 100 de copii din Indonezia au murit din cauza insuficienţei renale acute în 2022, a anunţat miercuri un oficial din Ministerul indonezian al Sănătăţii, iar o echipă de experţi investighează cauzele înmulţirii acestor cazuri, informează Reuters, relatează Agerpres.

Creşterea numărului de decese în Indonezia survine în contextul în care autorităţile din Gambia au ajuns la concluzia că moartea a 70 de copii din cauza insuficienţei renale acute are legătură cu utilizarea unor siropuri cu paracetamol folosite în tratamentul administrat împotriva febrei, care conţineau niveluri excesive de dietilen glicol şi etilen glicol.

Oficiali din cadrul Agenţiei indoneziene pentru alimente şi medicamente a spus că acele produse nu erau disponibile local, iar ingredientele pe care le conţineau au fost interzise în prezent din toate siropurile medicinale pentru copii vândute în ţară.

Începând din 18 octombrie, autorităţile indoneziene au identificat 206 cazuri de insuficienţă renală acută în rândul copiilor, care au dus la 99 de decese, a anunţat miercuri purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Mohammad Syahril.

''Ca măsură de precauţie, ministerul a solicitat tuturor lucrătorilor sanitari din toate unităţile sanitare să sisteze temporar prescrierea sau oferirea oricărei medicaţii lichide sau sub formă de sirop până la finalizarea cercetării medicale şi a investigaţiei'', a declarat el în cadrul unei conferinţe de presă, adăugând că 65% dintre cazuri au fost tratate la Jakarta.

Ministerul indonezian al Sănătăţii a achiziţionat medicamente specializate pentru insuficienţa renală acută pentru a trata numărul crescut de cazuri, a mai spus acelaşi purtător de cuvânt, iar investigaţia privind identificarea cauzelor va continua.

Indonezia a alcătuit o echipă de experţi care să ancheteze creşterea cazurilor de insuficienţă renală acută în rândul copiilor, alcătuită din oficiali sanitari şi pediatri locali, precum şi reprezentanţi ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Au fost consultaţi şi experţi care investighează cazurile din Gambia.

O scrisoare a Ministerului Sănătăţii datată 18 octombrie şi consultată de Reuters le solicita spitalelor indoneziene să colecteze toate medicamentele pe care familiile le-au administrat acestor copii internaţi cu insuficienţă renală acută, pentru ca testele toxicologice să poată fi realizate.

În aceeaşi scrisoare, se menţionează că farmaciştii ar trebui să sisteze vânzarea medicamentelor sub formă de sirop până la noi dispoziţii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.