Proiectul de plafonare a tarifelor de referinţă la RCA nu este în concordanţă cu Tratatul de funcţionare a Uniunii Europene şi cu legislaţia europeană incidentă în domeniul asigurărilor şi riscă să atragă deschiderea unei noi proceduri de infringement împotriva României în domeniul legislaţiei de profil, avertizează Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare-Reasigurare din România (UNSAR), într-un comunicat transmis, joi, AGERPRES.
"Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare-Reasigurare din România a luat notă cu îngrijorare şi suprindere de propunerea legislativă depusă la Senat pe 15 noiembrie, care prevede modificarea Legii 132/2017 privind RCA, în sensul plafonării preţurilor RCA la tarifele de referinţă ale ASF - Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). Proiectul, care menţionează că este bazat pe o serie de informaţii oferite de "conciliatori", nu este în concordanţă cu Tratatul de funcţionare a Uniunii Europene şi cu legislaţia europeană incidentă în domeniul asigurărilor, şi riscă să atragă deschiderea unei noi proceduri de infringement împotriva României în domeniul legislaţiei RCA. Acest lucru are loc în contextul în care prioritatea ar trebui să fie tocmai îndreptarea acelor aspecte din legislaţia naţională care au atras deja declanşarea procedurii de infringement împotriva României şi nicidecum generarea unor noi încălcări ale legislaţiei europene prin legislaţia naţională", precizează reprezentanţii organizaţiei.
În acest context, UNSAR susţine că varianta de calcul propusă în proiectul de plafonare a tarifelor RCA este incompletă, "căci menţionează o serie de cifre care nu se regăsesc în argumentaţie".
"Mai mult, nu ia în considerare faptul că o societate de asigurare trebuie să suporte financiar, suplimentar faţă de despăgubirile plătite şi rezervele constituite (conform legislaţiei şi politicii interne de management al riscului) şi taxe de funcţionare, contribuţii la Fondul de Garantare a Asiguraţilor, Fondul Naţional de Protecţie, cheltuielile de distribuţie şi administrare, şi nu numai. Acelaşi calcul face referire la o daună medie pe clasa asigurărilor RCA de 8.000 lei. Însă, conform Raportului ASF privind Evoluţia pieţei de asigurări în semestrul I 2021, dauna medie RCA în prima jumătate a anului s-a ridicat la 9.128 lei, iar dauna medie pentru vătămări corporale este 67.566 lei. Fireşte, orice operaţiune matematică subsecventă nu poate fi considerată a fi corectă. În expunerea de motive a proiectului se mai menţionează şi că profitul asigurătorilor pe linia RCA ar fi de 50%. Datele oficiale contrazic, însă, clar aceste afirmaţii. Astfel, indicatorii publicaţi de ASF privind rata daunei RCA arată că la fiecare 100 lei încasaţi din RCA, o companie de asigurări are nevoie, suplimentar, de încă cel puţin 9 lei pe care trebuie să îi aducă pentru a plăti daunele şi a constitui rezerve de daună adecvate", susţin oficialii UNSAR.
Potrivit sursei citate, la această rată a daunei se adaugă taxele de funcţionare, contribuţiile la Fondul de Garantare a Asiguraţilor, Fondul Naţional de Protecţie, precum şi cheltuielile de distribuţie şi administrare. "Astfel, rata combinată tehnică pentru RCA a ajuns în acest interval de timp la peste 142% (conform Raportului ASF privind Evoluţia pieţei de asigurări în semestrul I 2021, pag. 29) - adică acţionarii asigurătorului trebuie să vină cu bani pentru a susţine activitatea de asigurări RCA. Subliniem că orice valoare a ratei combinate tehnice de peste 100% arată că o companie de asigurări pierde bani din activitatea sa de bază, cea de subscriere (deci de preluare a unor riscuri). Aşadar, afirmaţia privind profiturile pe segmentul RCA este una incorectă, fapt confirmat şi de faptul că doar 8 companii de asigurări din România din 28 sunt autorizate să vândă asigurări RCA în prezent, în condiţiile în care, deşi numărul vehiculelor înmatriculate în România a crescut de la an la an, numărul asigurătorilor interesaţi să practice această formă de asigurare s-a restrâns", notează Uniunea.
UNSAR îşi exprimă încrederea în Parlamentul României "că orice modificare legislativă va fi făcută cu respectarea legislaţiei europene în materie, a principiilor tehnice ce guvernează domeniul asigurărilor şi numai după o atentă analiză".
Industria asigurărilor atrage atenția: Proiectul de plafonare a tarifelor de referinţă la RCA riscă să atragă o procedură de infringement împotriva României
Articole Similare

68
Florin Barbu avertizează că a scăzut cu aproape 30% consumul de alimente / Unităţile de procesare merg pe pierdere - Va propune o plafonare a adausului comercial, în funcţie de inflaţie
68

58
Ministrul Agriculturii susţine că nu se opune reformei administraţiei, dar i s-a promis că, dacă va face reorganizare la minister, nu va mai intra sub incidenţa altor măsuri: Trebuie să discutăm de a construi prin aceste reforme - Şedinţă a Coaliţiei
58

889
Ministrul Agriculturii explică cum va funcționa mecanismul prin care va fi plafonat prețul la alimente în funcție de inflație. Care este pocentul luat în calcul
889

2.342
Extrageri la Loteria Română: Lista completă a numerelor norocoase de duminică seara
2.342

2.208
Cîțu ia la țintă Guvernul, BNR și Fitch: „Soluțiile” implementate din vara lui 2025 nu doar că n-au ajutat, dar au înrăutățit vizibil situația economică
2.208

63
Livrările de petrol prin conducta Drujba, supuse ”şantajului politic” din partea Kievului, susţine premierul slovac
63

9.217
Cine este Karina Pavăl, moștenitoarea imperiului Dedeman, arhitecta mega-tranzacției Carrefour
9.217

91
Șefa BCE: „Nu impozitelor pe capitalul care părăsește Europa, ci stimulentelor pentru a-l păstra”
91

1.586
Cele mai importante evenimente interne de săptămâna următoare: reforma în administrație, programul de relansare economică, pensiile magistraților
1.586

1.523
Ofensivă economică PSD: Câciu propune plafonări de prețuri și sprijin direct pentru 3 milioane de români
1.523

71
Zona euro analizează strategii pentru „suveranitate monetară” și reducerea dependenței de dolar
71

54
Săptămână mixtă! Bursa de la București scade cu 1,29%, însă lichiditatea explodează la peste 1,1 miliarde lei
54

976
UE visează la independență digitală, însă realitatea arată o dependență profundă de SUA
976

















Comentează