DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Președintele Klaus Iohannis participă la bilanțul cu ușile ÎNCHISE de la DIICOT - FOTO

Inquam Photos / Octav Ganea
Iohannis Horodniceanu bilanț DIICOT

Așa cum fusese anunțat, Klaus Iohannis a ajuns la sediul DIICOT unde participă la bilanțul pe 2016 al instituției. Președintele a fost întâmpinat de șeful DIICOT, Daniel Horodniceanu, a salutat jurnaliștii, însă nu a dat nicio declarație de presă.

La şedinţa de bilanţ a DIICOT participă şi ministrul interimar al Justiţiei, Ana Birchall, precum şi şefa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi.

Procurorii DIICOT au soluţionat 13.168 de dosare în anul 2016, în creştere cu 12,53% faţă de 2015, fiind întocmite 1.485 de rechizitorii, în creştere cu 28,46% faţă de anul anterior, un număr de 3.866 de inculpaţi fiind trimişi în judecată, se arată în bilanţul activităţii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism pe anul 2016, postat pe site-ul instituţiei.

Potrivit raportului de activitate al DIICOT, în cursul anului 2016 procurorii au soluţionat 13.168 de cauze, în creştere cu 12,53% faţă de 2015, când au fost soluţionate 11.702 dosare.

Numărul dosarelor rămase nesoluţionate la finele anului 2016 a fost de 12.489, în creştere cu 20,98% faţă de acceaşi perioadă din 2015, când au rămas nesoluţionate 10.323 de dosare.

Anul trecut, în cauzele instrumentate de procurorii DIICOT au fost cercetate 15.279 de persoane, comparativ cu 2015 când au fost cercetate 17.291 de persoane, ceea ce reprezintă o scădere cu 11,64%.

Citește și: Nicușor Dan, în război cu Antena 3: 'Linşaj mediatic'

De asemenea, în anul 2016, au fost întocmite 1.485 de rechizitorii şi acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, în creştere cu 28,46% faţă de anul anterior, când au fost întocmite 1.156 de rechizitorii.

Media dosarelor soluţionate per procuror cu rechizitoriu sau acord de recunoaştere a vinovăţiei a crescut de la 4,51 cauze per procuror în 2015 la 6,08 cauze per procuror în 2016, reprezentând o creştere de 34,81% anul trecut.

În 2016, au fost trimişi în judecată 3.866 de inculpaţi, faţă de anul 2015 când au fost trimişi în judecată 3.892 de inculpaţi, ceea ce reprezintă o scădere cu 0,67%.

Potrivit raportului de activitate al DIICOT, în 2016, numărul cauzelor de soluţionat la această structură de parchet a fost de 25.657 de cauze, din care 15.334 cauze nou înregistrate în perioada de referinţă, faţă de 22.025 cauze în 2015, din care 13.133 cauze nou înregistrate în 2015. Se constată astfel, în 2016, un plus de 3.632 de cauze de soluţionat, creştere cu 16,49% şi un plus de 2.201 cauze nou înregistrate, creştere cu 16,76%, faţă de anul 2015.

Media dosarelor de soluţionat per procuror a fost de 86,03 cauze în 2015, faţă de 105,15 per procuror în 2016, reprezentând o creştere cu 22,22% în 2016.

DIICOT a înregistrat în 2016, în dosarele pe care le-a instrumentat, o scădere a numărului inculpaţilor achitaţi de instanţele de judecată. Astfel, în 2016, în 34 de cauze au fost achitaţi definitiv 69 de inculpaţi, faţă de 38 de cauze în care au fost achitaţi definitiv 121 de inculpaţi în anul 2015, ceea ce reprezintă o scădere cu 10,52% a numărului cauzelor şi cu 42,97% a numărului inculpaţilor achitaţi definitiv.

Din cei 69 de inculpaţi achitaţi definitiv în 2016 faţă de 10 s-a luat măsura arestării preventive, comparativ cu anul 2015, când din cei 121 de inculpaţi achitaţi definitiv faţă de 24 s-a luat măsura arestării preventive, ceea ce reprezintă o scădere cu 58,33% a inculpaţilor achitaţi arestaţi preventiv, anunță Agerpres.

În anul 2016, în cauzele instrumentate de DIICOT s-a dispus restituirea definitivă în 6 cauze, privind 46 de inculpaţi, în timp ce în 2015 restituirea definitivă s-a dispus în 12 cauze, privind 79 de inculpaţi, ceea reprezintă o scădere cu 50% privind cauzele restituite şi cu 41,77% raportat la numărul inculpaţilor din aceste cauze.

content-image

content-image

content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.