Partidul S.O.S. România, în cadrul unei emisiuni speciale intitulată "Judecata de acum", și-a scos parlamentarii pe ecrane să dea socoteală în fața poporului. Aceasta este o premieră în ultimii 35 de ani de politică românească.
Membri S.O.S. România au fost chestionați cu privire la acel grup de trădători care au format de capul lor un nou "pol suveranist cu viziuni pro-U.E." și care intenționau să susțină guvernul lui Nicușor Dan. Unii semnatari ai proceselor verbale, care la acel moment nu știau ce semnează, au fost puși în situația în care să dea explicații publice.
Este uimitor faptul că partidul S.O.S. România este conștient de exigențele electoratului naționalist, care, spre deosebire de alt electorat, este foarte atent și taxează fiecare greșeală, fiecare abatere de la cauza națională, fiind un electorat radical, concentrat și profund interesat de soarta neamului.
Emisiunea de aseară reprezintă un alt mod de a face politică, în care partidul nu îi menajează pe parlamentari, ci îi supune judecății publicului în mod transparent. Comparativ cu alte partide care protejează imaginea partidului și tăinuiesc nedreptățile comise de membri săi, S.O.S. România demonstrează încă o dată că este inaintea vremurilor.
În toată politica post-decembristă nu am văzut vreun partid care să dea socoteală votanților lor atunci când membri acelui partid fac greșeli sau trădează. De regulă eram obișnuiți cu scuze penibile, cu explicații superficiale sau cu ignorarea efectivă a acestor fapte. S.O.S. România inaugurează un nou mod de a face politică, bazat pe răspundere în fața alegătorului.
Să poți să asiști ca cetățean, ca votant, la o discuție dificilă între președinta partidului pe care l-ai susținut și parlamentarii partidului care au fost păcăliți să semneze un pact cu diavolul a fost ceva nemaivăzut până atunci. Am apreciat faptul că parlamentarii S.O.S. care și-au asumat greșeala au fost sinceri, și-au cerut scuze, au recunoscut că lipsa experienței politice i-a determinat să cadă în capcană și și-au reiterat sprijinul pentru direcția naționalistă a partidului.
Trebuie să amintim faptul că europarlamentarul Diana Iovanovici Șoșoacă, în timpul campaniei electorale, a afirmat în mod sincer și surprinzător de lucid că nu poate garanta pentru toți cei de pe liste, că ține de verticalitatea și caracterul lor, de cum au fost educați și de calitatea umană a fiecăruia.
Am fost obișnuiți cu senatori îmbuibați care ironizează și își jignesc proprii alegători, dând dovadă de cel mai nesimțit dispreț posibil. Acum însă ni se oferă o altă experiență, în care senatorii și deputații se raportează cu semerenie la poporul român, având o atitudine conformă cu rolul lor, de servitori și de reprezentanți ai intereselor cetățenilor români.
"Eu îmi cer scuze tuturor șoșocarilor pentru jignirea că s-au trezit acolo cu oameni care au spus că sunt de la S.O.S. și votează un guvern al lui Nicușor Dan, userist. Niciodată în viața asta un adevărat șoșocar nu va vota un guvern userist, pesedist, penelist, pentru că știu foarte clar că ei au distrus." a spus Nini Pascalini în cadrul acestei ședințe extraordinare.
"Cei care sunt în opoziție și vot vota guvernul sunt trădători și sunt cumpărați. Punct." a mai adăugat deputatul.
A intervenit și Călin Mărincuș, activist naționalist cu vechime și membru în comisia de etică și disciplină, care a afirmat la un moment dat:
"Fiecare dintre noi trebuie să arătăm românilor că suntem interesați de ei și numai de ei! Asta este treaba noastră, a fiecăruia dintre noi care activăm în S.O.S."
În timp ce unii visează funcții și vând cauza națională, naționaliștii reali se raportează doar la poporul român.
"S.O.S. România nu este un partid, este o mișcare. Nu voi renunța la lupta asta nici dacă voi rămâne singură." a fost promisiunea fermă făcută de președintele Diana Iovanovici Șoșoacă.
Emisiunea s-a încheiat cu rugăciunea Tatăl Nostru și cu Crezul.
Comentează