Zeci de mii de libanezi încearcă duminică să formeze un lanţ uman de-a lungul coastei ţării, pe 170 de kilometri de la nord la sud, pentru a-şi afişa unitatea şi hotărârea intactă de a alunga actuala clasă politică, în ciuda tensiunilor care se intensifică, relatează AFP, citată de AGERPRES.
Pariul, care a fost subiectul unei activităţi intense pe reţelele de socializare, implică mobilizarea a circa 100.000 de persoane în 11-a zi de revolte populare fără precedent.
Adunările au atins un vârf duminica trecută, cu sute de mii de manifestanţi în întreg Libanul, iar protestatarii speră să profite de această nouă zi liberă pentru a realiza o 'performanţă' fără precedent.
Ei vor ca libanezi din toate regiunile, de toate vârstele şi de toate confesiunile să îşi dea mâna de-a lungul ţării, purtând în acelaşi timp drapelul libanez.
Această demonstraţie paşnică pare cu atât mai importantă cu cât în ultimele zile au avut loc incidente uneori violente între manifestanţi şi militanţi ai Hezbollahului pro-iranian.
Ciocniri au avut loc sâmbătă după-masă între armată şi protestatari în apropiere de Tripoli, mare oraş din nordul ţării. Conform unui bilanţ al unei surse medicale transmis duminică, şapte persoane au fost rănite, în timp ce armata a recunoscut că au fost trase gloanţe de cauciuc.
În ciuda acestor semne de tensiuni, adunări festive au reunit din nou sâmbătă seară mii de persoane la Beirut, Tripoli şi în alte oraşe.
"Poporul vrea căderea regimului!" rămâne unul dintre sloganurile principale ale revoltei, preluat de la Primăvara Arabă.
Protestele au fost declanşate la 17 octombrie de o propunere surprinzătoare de a introduce o taxă pentru utilizatorii de aplicaţii de mesagerie precum WhatsApp cu scopul de a mai strânge bani la buget.
Ea a fost rapid anulată, însă furia nu s-a stins împotriva unei clase politice nepopulare, considerată unanim incompetentă şi coruptă într-o ţară care încă duce lipsă de electricitate, apă sau servicii medicale de bază la 30 de ani de la sfârşitul războiului civil (1975-1990).
INEDIT - Unitatea Libanului ilustrată faptic printr-un lanţ uman format din zeci de mii de persoane
București
2°C
Articole Similare

32
Rusia în stare de șoc după căderea lui Orbán: cum comentează presa rusă victoria lui Péter Magyar
32

1.901
Este căderea lui Orban începutul sfârșitului pentru trupismul global? Verdictul necruțător al gazetarul Cristian Tudor Popescu
1.901

38
Zboruri reluate și inspecții simplificate: China încearcă să recâștige influența economică în Taiwan
38

2.333
VIDEO 'S-a terminat!': strigătul de eliberare al maghiarilor, după un vot istoric cu o prezență record de 80%
2.333

858
Ofensivă chineză în Europa: un gigant auto pregătește mutări surpriză și negociază parteneriate strategice
858

709
Schimbare la vârful spionajului israelian: Benjamin Netanyahu a anunțat cine este noulșef al Mossad
709

127
Războiul din Iran lovește direct în buzunarele americanilor: Trump avertizează că prețul benzinei va rămâne ridicat până la alegerile din noiembrie
127

1.667
Elon Musk oferă 260 de euro pe zi pentru muncă de acasă: Caută oameni din Europa
1.667

425
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Mii de încălcări ale armistițiului de Paște
425

694
Austria acuză 'birocrația UE' și ia decizia să lanseze un plan propriu de de reducere a facturilor la energie
694

412
Horoscopul zilei de 14 aprilie 2026. Taurii, plini de șarm. Află ce se întâmplă cu zodia ta
412

994
La ordinul lui Donald Trump, SUA vor bloca navele care intră sau ies din porturile iraniene
994

5.959
'Am eliberat Ungaria, ne-am luat țara înapoi': discurs furibund de victorie a lui Peter Magyar
5.959
















Comentează