"Infernul", celebrul poem epic din secolul al XIV-lea al lui Dante, care este prima parte a "Divinei Comedii", reprezintă prima menţiune a efectelor unui impact gigantic cu un obiect masiv care cade din ceruri, potrivit unei cercetări realizate de Timothy Burberry, expert în domeniul geomitologiei de la Universitatea Marshall din Virginia de Vest (SUA), transmite Space.com.
Timothy Burberry şi-a prezentat cercetarea în cadrul Conferinţei Generale a Uniunii Europene de Geoştiinţe, ce a avut loc la Viena, în perioada 3 - 8 mai.
În poem, obiectul masiv în cauză este însuşi diavolul, Lucifer, care a căzut pe Pământ după ce a fost expulzat din Rai. Totuşi, potrivit lui Timothy Burberry, această cădere şi impactul ulterior sunt descrise de Dante în termeni foarte asemănători cu impactul unui asteroid. Burberry este profesor de limba engleză şi expert în geomitologie, un domeniu care implică căutarea dovezilor cu privire la evenimente geologice reale în vechile poveşti populare, mituri şi legende.
Scrisă între 1308 şi 1321, "Infernul" lui Dante îl înfăţişează pe personajul principal - Dante însuşi - fiind ghidat prin Infern de spiritul poetului roman antic Virgiliu. În ceea ce este considerată una dintre cele mai mari opere din istoria literaturii europene, Dante şi Virgiliu călătoresc în Lumea Subpământeană, după ce traversează Styx în luntrea lui Charon şi intră în Infern - două dintre lunile lui Pluto, Charon şi Styx, sunt numite după acestea.
Personajele traversează apoi cele nouă cercuri concentrice ale iadului, începând cu Limbo, cercuri unde sunt damnate sufletele celor care au comis diferite păcate. Pe parcurs, în al doilea cerc, unde ajung cei care au căzut sub păcatul poftelor trupeşti, poeţii întâlnesc personaje precum Cleopatra sau eroi ai Războiului Troian - Ahile, Elena din Troia şi Paris. Mai departe în Infern, în al şaptelea cerc, se găsesc cei care au comis mari acte de violenţă, precum Alexandru cel Mare şi Attila Hunul. Iar în centrul Iadului se află însuşi Satana, trădătorul Arhanghel Lucifer, înfăţişat ca o creatură monstruoasă cu aripi şi trei capete. Fiecare dintre aceste trei capete mestecă literalmente veşnic trupurile celor mai mari trei trădători ai istoriei de până atunci, cel puţin din punctul de vedere al lui Dante: Brutus şi Cassius, care l-au ucis pe Iulius Cezar, şi Iuda Iscarioteanul, care l-a trădat pe Iisus.
Partea relevantă, din punctul de vedere al lui Burberry, vine spre sfârşitul Infernului. Dante şi Virgiliu evadează din Iad coborând pe pielea monstruoasă a lui Satan şi trecând prin centrul de greutate al Pământului. După ce au coborât în Infern din emisfera nordică, urcă înapoi pe Pământ în emisfera sudică.
În anii 1300, emisfera sudică a Pământului era în mare parte neexplorată şi considerată a fi în mare parte oceanică - astăzi ştim că este 81% oceanică. Cu toate acestea, Virgiliu îi explică lui Dante că, cu mult timp în urmă, emisfera sudică fusese complet acoperită de uscat. Când Dumnezeu l-a expulzat pe Lucifer din cer, Lucifer s-a prăbuşit pe Pământ, spărgând suprafaţa şi continuând să sape până a ajuns în centrul planetei, creând Iadul. Roca dislocată a ţâşnit la suprafaţă, formând Muntele Purgatoriului (pe care Dante şi Virgiliu îl escaladează în "Purgatoriul" lui Dante, care este a doua parte a "Divinei Comedii"), devenind vârful central al unui crater cu mai multe inele, inelele formând cele nouă cercuri concentrice ale Iadului. Pământul din emisfera sudică s-a desprins după acest impact, rearanjându-se în emisfera nordică.
Prin urmare, Burberry susţine că ceea ce descrie Dante este impactul unui asteroid sau al unei comete, suficient de violent pentru a restructura părţi mari ale suprafeţei terestre. Poate că a fost similar cu impactul despre care se crede că a contribuit la dispariţia dinozaurilor acum 66 de milioane de ani sau chiar cu impactul care a format Luna acum 4,5 miliarde de ani.
Dacă Burberry are dreptate, atunci aceasta ar fi o viziune remarcabilă din partea lui Dante. În secolul al XIV-lea cerurile erau considerate (în mare parte) fixe şi eterne. De fapt, a durat până în prima jumătate a secolului al XIX-lea pentru ca meteoriţii să fie recunoscuţi ca fiind un fenomen ceresc, nu atmosferic, şi ca provenind din spaţiu.
"Deşi Dante nu a fost om de ştiinţă, el a fost una dintre primele persoane din istorie care a reflectat asupra efectelor fizice ale unei mase mari care se izbeşte de Pământ cu viteză mare", scrie Burberry în rezumatul lucrării sale despre acest subiect. "În viziunea lui Dante, dimensiunea şi viteza Diavolului sunt de aşa natură încât, atunci când se izbeşte de Pământ creează instantaneu Iadul: un crater masiv, circular, terasat, care ajunge până în centrul Pământului".
Indiferent dacă Dante a intenţionat sau nu să descrie un impact din spaţiu, acesta ilustrează modul în care geomitologia poate anticipa ameninţările reprezentate de dezastre naturale cu mult înainte ca omenirea să dispună de cunoştinţele ştiinţifice cu privire la aceste fenomene, susţine Burberry. Având în vedere epoca în care a fost scris "Infernul" lui Dante, înainte de Copernic şi Galileo, prin descrierea a ceva care cade pe Pământ, Dante evidenţia o idee care într-adevăr contravenea normei stabilite la acea vreme.
Comentează