Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Inflația a explodat iar în România, la început de an: BNR spune că e din cauza noilor taxe

cumparaturi-supermarket-inflatie

Rata anuală a inflaţiei a revenit pe creştere în prima lună din 2024, înregistrând un plus de 7,4% faţă de ianuarie 2023, după ce serviciile s-au scumpit an la an cu 10,9%, mărfurile nealimentare cu 7,36% şi alimentele cu 5,6,%, potrivit datelor INS publicate miercuri.

În decembrie 2023, rata anuală a fost de 6,6%, după ce în noiembrie inflaţia s-a situat la 6,7%, iar în octombrie la 8,1%.

Comparativ cu decembrie 2023, în ianuarie preturile de consum au avut un plus mediu de 1,1%.

Dintre alimente, cele mai mari creşteri de pret au fost înregistrate în luna ianuarie la peşte (14,2%), bere (13,3%), carne de vacă (11,8%), brânză de oaie (10%), cartofi (9,66%). La polul opus, cele mai semnificative scăderi de pret fată de ianuarie 2023 au fost la ulei (26,29%), făină (28,74%), mălai (23,54%), scrie Ziarul Financiar.

content-image

Rata anuală a inflaţiei este aşteptată să crească în debutul anului viitor, sub impactul majorării şi introducerii unor taxe şi impozite, afirmă Banca Naţională a României, într-un comunicat.

"În şedinţa de astăzi, Consiliul de Administraţie al BNR a analizat şi aprobat Raportul asupra inflaţiei, ediţia noiembrie 2023, document ce încorporează cele mai recente date şi informaţii disponibile. Prognoza actualizată reconfirmă perspectiva continuării scăderii ratei anuale a inflaţiei de-a lungul următorilor doi ani, pe o traiectorie mai ridicată însă în 2024 decât cea previzionată anterior, dar uşor mai joasă pe parcursul trimestrelor ulterioare. Astfel, rata anuală a inflaţiei este aşteptată să se mărească în debutul anului viitor - sub impactul majorării şi introducerii unor taxe şi impozite - şi să descrească gradual în următoarele trimestre, dar să-şi accelereze scăderea în 2025, coborând în interiorul intervalului ţintei la finele orizontului prognozei", se spune în comunicat, transmite Agerpres.

Conform BNR, descreşterea va fi antrenată pe mai departe de factorii pe partea ofertei, în principal de efecte de bază dezinflaţioniste şi de corecţii descendente ale cotaţiilor unor mărfuri, cărora li se alătură influenţele anticipate să vină din restrângerea relativ abruptă a excedentului de cerere agregată începând cu trimestrul III 2023 şi din intrarea gap-ului PIB în teritoriul negativ spre finele anului viitor - cu câteva trimestre mai devreme decât se previzionase anterior.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.