Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Informații de ULTIMĂ ORĂ despre cazul baschetbaliștilor atacați în Brăila. Care este starea victimelor

rtv.net
baschetbalisti braila

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila fac cercetări în cadrul dosarului penal pentru vătămare corporală deschis după ce doi baschetbaliști de la clubul Cuza Sport au fost atacați și au ajuns la spital. Reprezentanții Clubului spun că atacul a fost fără motiv, scrie Mediafax.

În baza filmărilor făcute în barul unde s-a produs incidental, anchetatorii au un grup de suspecți în cazul baschetbaliștilor atacați într-un club din Brăila. Cazul a fost preluat de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, care face cercetări pentru vătămare corporală.

Reprezentanții clubului Cuza Sport unde sunt legitimați baschetbaliștii americani au prezentat primele informații din cadrul anchetei desfășurate de procurori și spun că sportivii au fost atacați fără motiv de un grup mare de persoane.

ULTIMA ORĂ: Donald Trump, mesaj pentru Klaus Iohannis: Preşedintele SUA menţionează tema gazelor naturale

„Pentru a clarifica contextul desfășurării acestui incident, vă prezentăm varianta oficială rezultată în urma studierii imaginilor video de către organele de cercetare penală. Sportivii echipei Cuza Sport Brăila au fost atacați, în prima instanta, de către un agresor, fără nici un motiv sau conflict prealabil. Aceștia au încercat sa calmeze spiritele și să părăsească locația, moment în care un grup de 8-9 indivizi (așa cum reiese din imagini) au năpustit asupra lor. Menționăm ca acesta a fost momentul în care jucătorii de cetățenie americană au fost agresați fizic prin lovituri de pumni, picioare, scaune aruncate și înjunghieri repetate cu un cuțit. Ținem sa precizam faptul ca acest incident nu a pornit, așa cum este speculat în presă, din cauza unor prezențe feminine din grupul atacatorilor, întrucât sportivii au venit într-un grup restrâns, neinteracționand cu nimeni altcineva din incinta locației”, se arată în comunicatul clubului Cuza Sport.

Reprezentanții clubului sportiv brăilean au menționat că evenimentele relatate au fost prezentate conform rezultatelor anchetei preliminare realizate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila.

În ceea ce privește starea de sănătate a celor două victime, baschetbaliștii se află acum în afara oricărui pericol, însă rămân internați la spitale din București și Brăila pentru a evita apariția unor complicații.

„Joseph McClaim este în afara oricărui pericol, nefiind necesar transferul la o altă unitate medicală. Din raportul oficial al medicilor reiese faptul că acesta prezintă o perforare a pleurei plămânului stâng în urma unei lovituri de cuțit. Joseph este conștient și se afla în continuare sub îngrijirea medicilor la secția de Terapie intensivă. Darrell Bowie a fost transferat la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, cu un elicopter SMURD. Prezintă mai multe leziuni la nivelul feței și al gâtului, precum și în zona abdominală. Acesta a fost supus unei intervenții chirurgicale la nivelul intestinului gros, prezentând două perforații cauzate de loviturile de cuțit. Decizia transferului jucătorului a fost luată în scopul prevenirii apariției unor eventuale complicații ulterioare”, au mai spus reprezentanții Cuza Sport.

În paralel Poliția îi caută pe partenerii principalului suspect, un interlop cunoscut în Brăila sub numele de Dasaev, care a fost eliberat din penitenciar în urmă cu patru ani.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.