Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Informare transmisă tuturor cultelor religioase: Certificatul verde va fi obligatoriu și pentru preoți, pastori și alți angajați

Inquam Photos / George Calin
certificat covid

Toate cultele religioase din România au fost informate că, în cazul în care se va vota Certificatul verde, viața religioasă din România va fi afectată, deoarece personalul cultelor are calitatea de angajat, iar legea li se va aplică și lor. Coaliția pentru Apărarea Statului de Drept a transmis tuturor cultelor religioase o informare în care arată că obligativitatea certificatului verde li se va aplica. Astfel, toți preoții, pastori, conducătorii cultelor și restul angajaților vor fi obligați să se vaccineze, să facă dovada trecerii recente prin boală sau să se testele periodic.

Scrisoarea transmisă cultelor:

Către

1. BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ (PATRIARHIA ROMÂNĂ)
2. EPISCOPIA ORTODOXĂ SÂRBĂ DE TIMIŞOARA
3. VICARIATUL ORTODOX UCRAINEAN
4. BISERICA ROMANO-CATOLICĂ
5. BISERICA ROMÂNĂ UNITĂ CU ROMA, GRECO-CATOLICĂ
6. ARHIEPISCOPIA BISERICII ARMENE
7. BISERICA ORTODOXĂ RUSĂ DE RIT VECHI DIN ROMÂNIA
8. BISERICA REFORMATĂ DIN ROMÂNIA
9. BISERICA EVANGHELICĂ C.A. DIN ROMÂNIA
10.BISERICA EVANGHELICĂ LUTHERANĂ DIN ROMÂNIA
11.BISERICA UNITARIANĂ DIN TRANSILVANIA
12.CULTUL CREȘTIN BAPTIST- UNIUNEA BISERICILOR CREŞTINE BAPTISTE DIN ROMÂNIA
13.BISERICA CREŞTINĂ DUPĂ EVANGHELIE DIN ROMÂNIA – UNIUNEA BISERICILOR CREŞTINE DUPĂ EVANGHELIE DIN ROMÂNIA
14.BISERICA EVANGHELICĂ ROMÂNĂ
15.CULTUL CREȘTIN PENTICOSTAL – BISERICA LUI DUMNEZEU APOSTOLICĂ DIN ROMÂNIA
16.BISERICA ADVENTISTĂ DE ZIUA A ŞAPTEA DIN ROMÂNIA
17.FEDERAŢIA COMUNITĂŢILOR EVREIEŞTI DIN ROMÂNIA- CULTUL MOZAIC
18.CULTUL MUSULMAN
19.ORGANIZAŢIA RELIGIOASĂ “MARTORII LUI IEHOVA”

În atenția conducerilor eparhiale și de cult care coordonează viața religioasă din România

Coaliția pentru Apărarea Statului de Drept, asociație fără scop patrimonial, neguvernamentală, independentă, non-profit şi apolitică, înființată cu scopul de a apăra drepturile si libertățile constituționale ale cetățenilor, precum si ordinea constituțională și statul de drept în Romania, cu sediul în București, str. Matei Voievod, nr. 27, sector 2, înregistrată în Registrul Special sub nr. 28/23.03.2021, e-mail: asociatiaCASD@gmail.com, tel: 0743120002, reprezentată legal de Elena Radu, în calitate de președinte,

Având în vedere:

  • Ø faptul că pe ordinea de zi a ședinței Camerei Deputaților (cameră decizională)[1] din data de 15-16 noiembrie 2021 se află proiectul de lege nr. PL-x 545/2021 (”Propunerea legislativă privind stabilirea unor măsuri în domeniul sanitar, pe perioada stării de alertă, pentru personalul din cadrul unor unități publice şi private[2]) potrivit căruia: în desfășurarea activității, pe perioada stării de alertă, în cadrul unităților sanitare publice şi private, personalul este obligat să prezinte certificatul digital al UE privind Covid-19, în vederea atestării îndeplinirii uneia dintre următoarele condiții:

a)    vaccinarea împotriva virusului Sars-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete;

b)    se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;

c)     rezultatul negativ certificat al unui test RT-PCR sau al unui test antigen rapid, pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat în condițiile stabilite prin ordin al ministerului sănătății.

Costurile cu testarea vor fi suportate de către personalul din cadrul unităților publice, iar în cazul unităților private costurile cu testarea vor fi suportate conform procedurilor stabilite la nivelul acestora.

În vederea interzicerii accesului la locul de muncă a personalului care nu deține un Certificat digital al UE privind Covid-19, conducerea unităților publice și private trebuie să ia măsurile necesare pentru verificarea îndeplinirii deținerii unui astfel de Certificat. Nerespectarea acestei obligații  prezintă contravenție și se sancționează conducătorul unității respective cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei.

Salariații care nu prezintă un astfel de Certificat li se va suspenda de drept raportul de serviciu (contractul în baza căruia își desfășoară activitatea în unitățile publice și private) pentru o perioadă de 30 zile.

Dacă un salariat cumulează 30 zile de suspendare:

-                  îi încetează de drept raportul de serviciu, dacă face parte din personalul unităților publice;

-                  angajatorul poate să dispună fie prelungirea suspendării, fie încetarea contractului în baza căruia își desfășoară activitatea.

  • Ø faptul că în prima cameră sesizată (Senatul României) au fost formulate amendamente la acest proiect de lege[3] potrivit cărora prevederile din forma inițială a proiectului să fie aplicabile atât personalului unităților sanitare publice și private, cât și ”autorităților, instituțiilor publice și de interes public, de utilitate publică şi celorlalte unități publice, centrale și locale, regiilor autonome, operatorilor economici care își desfășoară activitatea în clădiri de birouri private cu mai mult de 50 de persoane simultan”
  • Ø faptul că, și în condițiile în care Senatul a respins acest proiect de lege, potrivit declarațiilor publice ale reprezentanților grupurilor parlamentare din Camera Deputaților, se vor formula noi amendamente similare în Camera Deputaților (cameră decizională)[4] și se intenționează votarea acestui proiect de lege, astfel încât tot personalul unităților publice şi private să fie obligat să prezinte un ”Certificat verde” pentru a i se admite accesul la locul de muncă, sub sancțiunea suspendării şi, ulterior,  a încetării raporturilor de muncă,

prin prezenta vă transmitem următoarea

INFORMARE

1. în cazul în care Camera Deputaților va adopta proiectul de lege PL-x nr. 545/2021 şi va intra în vigoare o lege care va interzice accesul la locul de muncă a personalului din toate unitățile publice şi private care nu deține un Certificat digital al UE privind COVID-19, prevederile acestei legi se va aplica și personalului cultului dvs.

Aceasta deoarece potrivit dispozițiilor Legii nr. 489/28 decembrie 2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor:

”Articolul 17

(1) Calitatea de cult recunoscut de stat se dobândește prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Secretariatului de Stat pentru Culte, de către asociațiile religioase care, prin activitatea şi numărul lor de membri, oferă garanții de durabilitate, stabilitate şi interes public.”

”Articolul 23

(1) Cultele îşi aleg, numesc, angajează sau revocă personalul potrivit propriilor statute, coduri canonice sau reglementări.

(2) Personalul cultelor poate fi sancționat disciplinar pentru încălcarea principiilor doctrinare sau morale ale cultului, potrivit propriilor statute, coduri canonice sau reglementări.”

”Articolul 24

(1) Salariaţii şi asiguraţii cultelor ale căror case de pensii sunt integrate în sistemul asigurărilor sociale de stat vor fi supuşi prevederilor legislaţiei privind asigurările sociale de stat.

(2) Salariaţii şi asiguraţii cultelor care dispun de case de pensii sau fonduri de pensii proprii se supun regulamentelor adoptate de către organele de conducere ale cultelor, în conformitate cu statutele acestora şi în acord cu principiile generale ale legislaţiei privind asigurările sociale de stat.”

”Articolul 26

(1) Cultele pot avea organe proprii de judecată religioasă pentru problemele de disciplină internă, conform statutelor şi reglementărilor proprii.

(2) Pentru problemele de disciplină internă sunt aplicabile în mod exclusiv prevederile statutare şi canonice.

(3) Existenta organelor proprii de judecată nu înlătură aplicarea legislației cu privire la contravenții şi infracțiuni în sistemul jurisdicțional.”

2. În cazul în care va intra în vigoare o asemenea lege, personalului cultului dvs. care: nu poate face dovada că a trecut prin boală, nu dorește să se vaccineze (sau nu dorește să îi fie administrate toate dozele de vaccin aferente schemei complete de vaccinare) şi nu își permite financiar să se testeze la câteva zile, i se va interzice accesul la locul de muncă, respectiv în lăcașurile de cult.

O asemenea situație va afecta atât activitatea lăcașului de cult, activitatea religioasă, cât și relațiile dintre personalul cultului dvs. (preoți, pastori, rabini, imani etc.) și membrii cultului, va afecta activitatea personalului administrativ al cultului (cantori, contabili, secretari, consilieri juridici, îngrijitori, diaconi, prezbiteri etc.), precum și programele de servicii social-medicale, culturale și educaționale pe care le aveți în derulare.

3. Certificatul digital al UE privind COVID-19 nu este un instrument medical care să ajute la combaterea transmiterii virusului Sars-Cov-2 şi stoparea pandemiei COVID-19, el fiind numai un act juridic care va avea scopul exclusiv de a nega drepturile si libertățile fundamentale ale cetățenilor și va aduce un prejudiciu mai mare mediului economic, cu un impact social negativ, ce va duce la creșterea infracționalității (deoarece cetățeanul fără certificat, va recurge absolut orice mijloace pentru a-şi continua viața normal), va duce la scăderea nivelului de viață al fiecăruia dintre noi, la agravarea bolilor cronice și a celor în fază terminală etc.

În acest sens, mai mulți avocați (Av. Elena Radu, Av. Toni Neacșu, Av. Gheorghe Piperea, Av. Mikolt Kapcza, Av. Gabriel Marin, Av. Dan Alexandru Foamete, Av. Vasile-Edward Vasilică, Av. Cosmina Cerva, Av. Silvana Racovițeanu, Av. Florentin Tuca, Av. Ioana Cornescu, Av. Alexandru Păun, Av. Alexandru Musatoiu, Av. Daniel Caraman, Av. Dan Alexandru, Av. Cătălin Dinulescu, Av. Ștefan Marius Man, Av. Oana – Ralu Tudor, Av. Dan Chitic, Av. Georgeta Popescu, Av. Raluca Andreea Popescu, Av. Claudia Khalil, Av. Alexandra Costan, Av. Alexandra Dume, Av. Casandra Radu, Av. Marina Alexandru, Av. Ilie Irina-Liliana, Av. Florin Radu, Av. Levana Sigmund, Av. Marcu Corina, Av. Alexandru Dinel, Av. Perju Gheorghe Sorin, Av. Andrei Ștefan Mitrea) și medici (Dr. Anca Nitulescu, Dr. Muncaciu Sorin, Dr. Adrian Cacovean, Dr. Damian Baciu, Dr. Stefoni Sonila) au redactat o scrisoare deschisă către deputații României în care au prezentat ineficiența instrumentului ”Certificat verde” în combaterea transmiterii virusului Sars - CoV-2, faptul că acesta nu este un instrument prin care se ”restrâng” drepturile şi libertățile fundamentale potrivit art. 53 din Constituției, fiind în schimb instrument prin care se neagă drepturile şi libertățile fundamentale ale cetățenilor, fără să ajute la atingerea scopului declarat al legii (combaterea transmiterii virusului Sars-Cov-2 și protejarea sănătății cetățenilor).

Conținutul acestei scrisori este susținută şi de un număr de peste 25.000 cetățeni care au semnat până în prezent online Scrisoarea deschisă către deputații României, semnarea acesteia fiind deschisă în continuare. Numărul de semnături și persoanele semnatare pot fi vizualizate accesând link -ul:

https://www.petitieonline.com/signatures/scrisoare_deschisa_catre_deputati_nu_votati_certificatul_verde_-_nu_ajuta_la_combaterea_transmiterii_virusului/?u=7094785

Am transmis tuturor grupurilor parlamentare din Camera Deputaților un punct de vedere prin care le-am adus la cunoștință că proiectul de lege PL-x nr. 545/2021 care prevede introducerea Certificatului digital al UE privind COVID-19 (sau un alt instrument similar) la nivel național pentru condiționarea exercitării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor (inclusiv dreptul la muncă) încalcă dispozițiile art. 53 alin. (1) și (2) din Constituția României și le-am solicitat să voteze împotriva acestui proiect de lege, argumentele invocate fiind cele prezentate în Scrisoarea deschisă.

Atașăm la prezenta acest punct de vedere, precum și lista cu reprezentanții conducerilor eparhiale și de cult care coordonează viața religioasă din România (care conține și datele de contact ale acestora).

Cu stimă,

Coaliţia pentru Apărarea Statului de Drept

Preşedinte Elena Radu            

 


[1] http://cdep.ro/pls/caseta/eCaseta2015.OrdineZi

[2] http://cdep.ro/proiecte/2021/500/40/5/pl670.pdf

[3] https://senat.ro/legis/PDF/2021/21L454CR.PDF

[4] https://adevarul.ro/news/politica/amendamentele-usr-legea-certificatului-verde-locul-munca-testare-periodica-fonduri-proprii-nevaccinati-1_618b74db5163ec4271617c95/index.html

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.