Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Infracţiuni în vremea coronavirusului - Hoţi prinşi în flagrant după ce au aruncat în aer un bancomat în Covasna/ FOTO

hoti bancomat

În această dimineață, polițiștii au depistat în flagrant delict, pe raza localității Ozun, din județul Covasna, doi bărbați, cu vârste de 25, respectiv 38 de ani, în timp ce sustrăgeau bani dintr-un bacomat amplasat pe raza acestei localități, prin producerea unei deflagrații, informează IGPR.

La data de 20 martie, în jurul orei 04.15, în localitatea Ozun, județul Covasna, au fost prinși în flagrant doi bărbați, care ar fi distrus bancomatul sucursalei unei bănci din localitate, prin provocarea unei explozii.

După producerea deflagrației, cei doi ar fi pătruns în incinta unității bancare, situată la parterul unui bloc de locuințe, prin forțarea ușii de acces și ar fi strâns banii din cutiile bancomatului, iar după ce au ieșit și încercau să își asigure scăparea, au fost prinși în flagrant de polițiști.

Ulterior, în municipiul Brașov, în incinta unei benzinării, a fost depistat și un complice al acestora, care le-ar fi facilitat transportul către și dinspre localitatea Ozun.

Cei trei bărbați sunt bănuiți de săvârșirea acestui gen de infracțiuni și există date cu privire la implicarea acestora și în comiterea faptelor de distrugerea bancomatelor și furtul banilor din Poiana Brașov și Sinaia.

Bărbații în cauză se află în prezent în custodia polițiștilor, pentru continuarea cercetărilor în vederea probării întregii activități infracționale și luarea măsurilor legale care se impun.

content-image

content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.