Infractorul care a evadat dintr-o închisoare din Paris cu ajutorul unui elicopter a fost capturat după trei luni

Autor: Roxana Ghiorghian

Publicat: 03-10-2018

Actualizat: 03-10-2018

Article thumbnail

Sursă foto: www.libertatea.ro

Redoine Faid, infractorul care a evadat în data de 1 iulie dintr-o închisoare din Paris cu ajutorul unui elicopter, a fost capturat după trei luni în orașul Creil din nordul Franței, au transmis reprezentanții poliției, citați de BBC, potrivit Mediafax.

Faid a fost arestat împreună cu alți trei bărbați, unul dintre aceștia fiind fratele său.

Ultimele informații privind locația sa au fost făcute publice în data de 24 iulie, la aproape o lună de la evadare, când acesta a fost văzut într-o mașină care a fost ulterior abandonată într-o parcare din orașul Sarcelles, cu exploziv la bord.

Infractorul a evadat în data de 1 iulie din penitenciarul Réau din regiunea Seine-et-Marne, cu ajutorul unui elicopter care a aterizat în curtea închisorii, la bordul căruia se aflau trei complici înarmați.

Citește și: Emmanuel Macron a aprobat demisia ministrului de Interne Gerard Collomb

Nicio persoană nu a fost rănită în urma evadării, care a durat doar câteva minute. Elicopterul folosit în evadare a fost descoperit incendiat în zona orașului Gonesse.

Faïd, condamnat la 25 de închisoare pentru un jaf armat în urma căruia a decedat un ofițer de poliție din Villiers-sur-Marne, a evadat în aprilie 2013 din penitenciarul Lille-Sequedin, fiind prins după o lună și jumătate.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri