DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

ÎNFRÂNGERE pentru Florin Iordache: Proiectul care stabileşte termen pentru sesizarea CCR, respins şi după reluarea votului

Inquam Photos / George Calin
CCR

Senatul a respins, luni, în calitate de Cameră decizională, prin reluarea votului din 7 mai, propunerea legislativă iniţiată de social-democratul Florin Iordache privind instituirea unui termen de cel mult 15 zile în care hotărârile Parlamentului pot fi contestate la Curtea Constituţională, informează Agerpres.

S-au înregistrat 64 de voturi ''pentru'', 27 ''împotrivă'' şi 7 senatori nu au votat, număr insuficient de voturi favorabile pentru adoptarea unui act normativ cu caracter organic (69).

Iniţiativa a fost votată şi respinsă în 7 mai, dar grupul PSD a solicitat reluarea votului pentru că plenul nu era în cvorum, a explicat luni preşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu, care a şi condus şedinţa de plen.

Actul normativ a fost înscris de atunci de mai multe ori pe ordinea de zi a plenului, iar Opoziţia, de fiecare dată, a solicitat retragerea proiectului de pe ordinea de zi. Luni, propunerea de retragere de pe ordinea de zi a fost supusă votului şi a fost respinsă.

"Sesizarea Curţii Constituţionale asupra hotărârilor plenului Senatului, plenului Camerei Deputaţilor şi al celor două Camere ale Parlamentului se formulează în maximum 15 zile de la publicarea acestora în Monitorul Oficial", prevede proiectul.

În prezent, în Legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, în procedura jurisdicţională a controlului constituţionalităţii actelor Parlamentului nu este stabilit un termen în care cei îndrituiţi să sesizeze CCR să îşi poată exercita acest drept.

Citește și: O femeie a fost legată azi de Gheorghe Dincă! Cine este ea de fapt

Conform proiectului adoptat de Camera Deputaţilor şi respins de Senat, Curtea asigură controlul constituţionalităţii legilor, a tratatelor internaţionale, regulamentelor Parlamentului, hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, hotărârilor plenului Senatului şi hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, precum şi a ordonanţelor Guvernului.

Curtea Constituţională pronunţă decizii, hotărâri şi emite avize, după cum urmează: se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, a hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, a hotărârilor plenului Senatului şi a hotărârilor plenului celor două Camere, ale unui grup parlamentar sau unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori.

Potrivit proiectului, sesizarea CCR asupra hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, ale plenului Senatului şi ale plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului se formulează în maximum 15 zile de la publicarea acestora în Monitorul Oficial al României, Partea I. Decizia se pronunţă cu votul majorităţii judecătorilor Curţii şi se aduce la cunoştinţă Camerei al cărei regulament sau hotărâre au fost dezbătute. Dacă prin decizie se constată neconstituţionalitatea unor dispoziţii ale regulamentului sau hotărârii criticate, Camera sesizată va reexamina, în termen de 45 de zile, aceste dispoziţii, pentru punerea lor de acord cu prevederile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile din regulament sau hotărâre declarate neconstituţionale sunt suspendate. La expirarea termenului de 45 de zile, dispoziţiile declarate neconstituţionale îşi încetează efectele juridice, mai prevede proiectul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.