Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ING Bank România a finanțat Agrinvest Credit IFN cu 10 milioane de lei

www.ziuaconstanta.ro
ING Bank

ING Bank România a acordat o facilitate de credit de 10 milioane de lei companiei Agrinvest Credit IFN pentru creșterea creditării fermierilor mici și mijlocii și pentru acoperirea nevoilor de capital de lucru ale companiei în anul 2021.

Agrinvest Credit IFN a acordat fermierilor români credite de peste 49 milioane de lei în 2020, în primul său an de activitate. Ținta stabilită pentru anul 2021 vizează o majorare de minim 70% a creditelor acordate, în contextul în care fermierii se confruntă cu acces limitat la finanțările bancare clasice, precum și o creștere semnificativă a numărului de clienți finanțați, potrivit mediafax.ro.

„Produsele pe care le oferim sunt destinate mai ales fermierilor mici și medii, structurile de credit fiind personalizate în funcție de fiecare tip de client – persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, societăți comerciale sau societăți agricole, și sunt utilizate pentru susținerea investițiilor sau a ciclurilor de producție. Pentru fermieri, avantajele principale sunt documentația de credit simplă și fluxul de creditare rapid. Astfel, timpul de răspuns este de 24 de ore de la primirea documentației complete, iar termenul garantat pentru accesarea banilor este de maxim 3 zile de la semnarea contractelor de credit”, a declarat Andra Pârvan, Director General Agrinvest Credit IFN.

„Un studiu al Băncii Europene de Investiții din 2020 arată că diferența dintre finanțările existente și cele necesare în agricultura românească este între 2,2-5,3 miliarde de euro. În prezent, soldul creditelor bancare acordate în agricultură este de aproximativ 4,5 miliarde de euro. Așadar, suntem la jumătate din necesarul finanțării agriculturii românești. Subfinanțarea are la bază riscurile mai mari specifice sectorului: impredictibilitatea legată de vreme și lipsa garanțiilor pentru credite. Studiul relevă, însă, și o nouă componentă legată de lipsa de experiență a fermierilor mici în relația cu banca. Iar aici, jucătorii regionali, precum Grupul Agrinvest, au un rol esențial, pentru că pot fi foarte aproape de fermieri pentru a le oferi soluțiile integrate de care au nevoie, inclusiv finanțarea. Împreună, putem să îi ajutăm pe fermieri să devină mai performanți și să treacă la un mod sustenabil de a face agricultură”, a completat Marius Gavrea, Business Strategy Lead Agri Financing Products, divizia Business Banking, în cadrul ING Bank România.

ING Bank România a intrat pe segmentul finanţării agriculturii în anul 2015.

Agrinvest Credit IFN face parte din grupul Agrinvest, jucător în sectorul agricol, cu capital 100% românesc și volume anuale de 267 milioane de lei. Grupul are activități integrate de distribuție inputuri pentru fermieri, comerț cu cereale, dispunând pentru această activitate de capacități de depozitare de peste 250.000 de tone, precum și producție agricolă pe o suprafață de peste 6.500 ha. Instituția financiară a fost înființata în 2019, iar la începutul anului 2020, a primit aprobarea Băncii Naționale a României pentru demararea activității de creditare a fermierilor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.