Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Îngeri de Italia - Doi români au salvat o femeie care căzuse cu mașina într-un canal

Îngeri de Italia - Doi români au salvat o femeie care căzuse cu mașina într-un canal

Cei doi români, tată și fiu, au reușit să salveze o femeie de 63 de ani care căzuse într-un canal cu apă după ce mașina sa a derapat.

Anna Bertolini, în vârstă de 63 de ani, plecase din localitatea Bovolone și se îndrepta spre Melara (Padova), dar drumul său a devenit un adevărat coșmar.

Mașina sa, un Fiat 600, a ajuns într-un canal cu apă după ce o anvelopă a explodat, arată publicația larena.it.

„Totul s-a întâmplat într-o clipă și aproape că nu înțelegeam ce se întâmplă. Mergeam liniștită în direcția Melara, și dintr-odată am auzit un sunet și mașina a început să derapeze”, povestește femeia.

Atât ea, cât și câinele care o însoțea în mașină, au fost salvați de doi bărbați români, tată și fiu, care treceau în acel moment pe acolo.

„Apa era deja la înălțimea scaunului. Am început să cer ajutor cu toată respirația pe care o aveam și la scurt timp am văzut doi bărbați venind spre mine, despre care mai târziu am aflat că sunt tată și fiu. Ei au fost îngerii mei”, povestește victima accidentului.

Românii au încercat mai întâi să deschidă ușa autoturismului, apoi au încercat să spargă geamul din spate. Unul dintre cei doi s-a accidentat în timpul operațiunii. În cele din urmă, au reușit să o scoată pe femeie prin parbrizul din față.

După ce Anna Bertolini și câinele său au fost în siguranță la mal, cei doi români au intrat din nou în apă și i-au scos geanta cu lucrurile personale ale șoferiței.

"Sunt doi oameni excepționali. Nici măcar nu le-am putut mulțumi celor doi, dar o voi face în curând, deoarece prin fratele meu voi putea lua legătura cu ei. Îmi voi aminti mereu de ei ca de îngerii mei", a mai spus Anna Bertolini.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.