DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

INHGA: Cod galben de inundaţii în bazine hidrografice din şapte judeţe, în orele următoare

mediafax.ro
inundatii mures

Hidrologii au emis, luni, trei atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile pe râuri din şapte judeţe, pe durata orelor următoare, scrie Agerpres.

Conform Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide, creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie pe râurile mici din bazinul hidrografic Mureş - afluenţii de stânga aferenţi sectorului aval S. H. Luduş - amonte confluenţă Târnave (judeţele Mureş, Cluj şi Alba).

Citește și: Un bărbat urmărit internaţional pentru furt a fost prins în municipiul Bârlad

Fenomene hidrologice similare sunt prognozate până la ora 22:00 şi pe: Târnava Mică, Târnava Mare (judeţele: Harghita, Mureş, Alba, Braşov şi Sibiu) şi Olt - afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţa cu râul Homorod - amonte S. H. Cornet (judeţele: Braşov, Sibiu şi Vâlcea). 

Potrivit specialiştilor, fenomenele se pot produce cu intensitate şi probabilitate mai mare pe unele râuri mici din bazinul hidrografic Hârtibaciu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.