Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Înmatriculările de autovehicule noi, au crescut față de anul trecut cu 18,7%

masini noi

Peste 10.190 de autovehicule noi au fost înmatriculate în România în decursul lunii mai din acest an, în creştere cu 18,7% faţă de aceeaşi perioadă din 2020, arată datele Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Autovehiculelor (DRPCIV), citate de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), conform agerpres.

Conform datelor oficiale, din totalul înregistrărilor raportate în luna mai, 8.221 de unităţi au fost autoturisme noi, a căror creştere în comparaţie cu luna similară din anul precedent este de aproape 15%.

În acest context, topul primelor cinci mărci este condus de Dacia - cu 1.890 de unităţi, urmată de Skoda (877 unităţi), Renault (744), Ford (590) şi Toyota (531).

Pe ansamblul primelor cinci luni din 2021, autoturismele noi înregistrează o scădere generală de 9,1%, comparativ cu intervalul ianuarie - mai 2020.

Pe de altă parte, numărul autoturismele rulate, cu cele 167.101 de unităţi înmatriculate din ianuarie până la finele lunii mai, a crescut cu 7,8%, raportat la perioada similară a anului trecut.

Potrivit sursei citate, în ceea ce priveşte înmatriculările de vehicule comerciale noi (LCV, HCV, Minibus şi Bus, precum şi vehicule speciale), după un volum de 1.970 unităţi, consemnat în luna mai a acestui an (+38,1% faţă de luna mai 2020), rezultă o creştere generală, pe ansamblul anului 2021, de 28,4%.

La categoria motocicluri (motociclete, mopede, ATV-uri) noi, statistica oficială relevă, în luna mai, o creştere de 55,8% pe un volum de 550 de unităţi, precum şi un salt de 54,9%, la cinci luni.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.