Activitatea bibliotecilor şi a muzeelor a fost puternic afectată anul trecut

Autor: Grigore Onescu

Publicat: 30-06-2021

Actualizat: 30-06-2021

Article thumbnail

Sursă foto: antipa.ro

Activitatea unităţilor cultural-artistice a fost puternic influenţată de criza sanitară anul trecut, când muzeele au avut un număr de două ori mai mic de vizitatori, iar bibliotecile au eliberat mai puţin de jumătate din numărul obişnuit de volume, potrivit unui comunicat al Institutului Naţional de Statistică, remis, miercuri, AGERPRES.

În anul 2020, activitatea unităţilor cultural-artistice a fost puternic influenţată de apariţia şi evoluţia pandemiei COVID-19 şi de măsurile luate de autorităţile centrale şi locale pentru prevenirea răspândirii virusului.

Închiderea sau restrângerea activităţilor unităţilor culturale şi anularea sau interzicerea organizării de evenimente artistice au avut un impact deosebit asupra obiceiurilor culturale ale populaţiei şi asupra comunităţii artistice şi culturale, informează Agerpres.

Perioadele în care unităţile culturale şi-au desfăşurat activitatea în condiţii restrânse, prin aplicarea măsurilor de distanţare socială impuse de autorităţi pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19, au dus la limitarea drastică a capacităţii totale a acestora, situaţie reflectată în indicatorii statistici prezentaţi.

Reţeaua bibliotecilor care au funcţionat în anul 2020 a fost formată dintr-un număr de 8.829 biblioteci (unităţi administrative), mai puţin cu 393 unităţi faţă de anul 2019. Bibliotecile au pus la dispoziţia publicului, în anul 2020, circa 158 milioane volume, cu 2,5 milioane mai puţine faţă de 2019.

În mediul urban, au funcţionat 3.374 biblioteci, cu 80 mai puţine faţă de 2019, cu un fond de carte de 123 milioane volume (trei sferturi din fondul naţional de carte disponibil în biblioteci), iar în mediul rural, deşi numărul bibliotecilor a fost considerabil mai mare decât cel din mediul urban (5.455 biblioteci), fondul de carte a fost mult mai mic, de 36 milioane volume.

Numărul utilizatorilor activi a fost de 2,5 milioane persoane în anul 2020, cu 598.000 mai puţini faţă de anul 2019. Distribuţia numărului utilizatorilor activi arată o preponderenţă a utilizării bibliotecilor şcolare (57,4%) şi a celor publice (30,4%).

Numărul volumelor eliberate diferiţilor utilizatori a fost, în anul 2020, de 20,6 milioane, cu 12,7 milioane volume mai puţine faţă de anul 2019, unui utilizator activ revenindu-i, în medie, 8 volume/an.

Accesibilă publicului larg din toate zonele ţării, reţeaua de biblioteci publice, formată din 2.034 biblioteci judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale, a pus la dispoziţia publicului circa 44 milioane volume de cărţi şi periodice tipărite reunind, în colecţiile proprii, 27,7 milioane titluri de cărţi tipărite şi 37.000 titluri de cărţi electronice.

Raportat la numărul de locuitori se evidenţiază că, în anul 2020, la o bibliotecă publică au revenit, în medie, 9.500 locuitori.

Unui locuitor i-au revenit, în medie, 2,3 volume pe an din colecţiile bibliotecilor publice, de serviciile acestor biblioteci beneficiind 761.000 utilizatori activi pe an.

În condiţiile pandemiei de COVID-19, când populaţia a frecventat mai puţin bibliotecile publice (judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale), un utilizator activ a împrumutat, în anul 2020, în medie 11,3 volume, faţă de anul precedent când media a fost de 13,7 volume.

Personalul bibliotecilor (inclusiv cel din bibliotecile şcolare) a fost format, la sfârşitul anului 2020, din 9.894 persoane, 91% din acesta fiind personal de specialitate.

Reţeaua muzeelor şi colecţiilor publice a cuprins, în anul 2020, un număr de 438 unităţi de bază, cu 23 unităţi mai puţine decât în 2019.

Numărul bunurilor culturale şi naturale, la sfârşitul anului 2020, a fost de 33,5 milioane, în scădere cu 269.000 bunuri culturale faţă de anul 2019, aceasta datorându-se, în principal, închiderii temporare sau suspendării până la finalul anului a activităţii unor unităţi muzeale.

În contextul pandemiei de COVID-19, numărul vizitatorilor la muzee şi colecţii publice, grădini botanice, zoologice, acvarii şi rezervaţii naturale, înregistrat în anul 2020, a fost de 7,9 milioane persoane, reprezentând mai puţin de jumătate din numărul vizitatorilor din anul 2019.

Totodată, cele 287 edituri care au editat ziare au publicat, în anul 2020, un număr de 248 titluri de ziare cotidiene şi necotidiene tipărite, cu 15 titluri mai puţine faţă de anul 2019 şi au publicat online un număr de 277 titluri de ziare cotidiene şi necotidiene, faţă de 262 în anul 2019.

Producţia naţională de filme pentru marele ecran, în anul 2020, a cuprins 41 de filme (30 filme artistice, 8 filme documentare şi ştiinţifice şi 3 filme de animaţie), cu 13 filme mai puţine decât în 2019.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri