Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

4 din 10 români nu sunt conectați la canalizare (INS)

electrogrupaparataj.ro
canalizare

Aproape 11,28 milioane de locuitori aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare anul trecut, reprezentând 59,2% din populaţia rezidentă a României, cu 264.473 persoane mai mult decât în anul 2021, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, publicate luni, conform Agerpres.

La nivelul regiunilor de dezvoltare, ponderea cea mai mare a populaţiei conectate la sistemele de canalizare, în total populaţie rezidentă, s-a înregistrat în regiunea Bucureşti-Ilfov (99%), urmată de regiunea Centru (70,7%) şi Vest (68,4%).

Gradul cel mai redus de racordare la sistemele de canalizare s-a înregistrat în regiunile de dezvoltare: Nord-Est (37,9%), Sud-Muntenia (41,1%) şi Sud-Vest Oltenia (47,9%).

În anul 2022, în mediul urban populaţia conectată la canalizare a fost de 9.845.613 persoane, reprezentând 98,9% din populaţia rezidentă urbană a României, iar în mediul rural un număr de 1.431.047 persoane au beneficiat de servicii de canalizare, reprezentând 15,8% din populaţia rezidentă rurală a României.

În ceea ce priveşte epurarea apelor uzate, populaţia conectată la sistemele de canalizare prevăzute cu staţii de epurare a fost de 11,06 milioane persoane, reprezentând 58,1% din populaţia rezidentă a ţării, cu 269.782 persoane mai mult decât în anul 2021.

"Creşterile au fost determinate de racordarea populaţiei la reţelele de canalizare nou construite, respectiv de punerea în funcţiune a unor noi staţii de epurare a apelor uzate", explică INS.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.