Cauza principala a acestei scaderi o reprezinta sporul natural negativ de minus 70.812 de persoane, se arata într-un comunicat al Institutului National de Statistica (INS), citat de mediafax.ro.
Din perspectiva structurii pe sexe, 48,8% din populatie este de sex masculin, adica 9,73 milioane de persoane, situatia similara cu cea de la începutul lui 2013.
Comparativ cu 1 ianuarie 2013, numarul populatiei a scazut atât pentru persoanele de sex masculin, cât si pentru cele de sex feminin, potrivit INS.
Din totalul populatiei, 56,6% sunt persoane cu vârsta cuprinsa între 25 si 64 de ani, iar 16,5% dintre locuitori au peste 65 de ani.
Locuitorii cu vârste de pâna la 14 ani reprezinta 15,5% din populatie, iar cei cu vârsta cuprinsa între 15 si 24 de ani reprezinta 11,4% din total.
Populatia rezidenta cuprinde totalitatea persoanelor (de cetatenie româna, straina sau fara cetatenie) care au resedinta obisnuita în România, pentru o perioada de cel putin 12 luni. În populatia rezidenta sunt incluse persoanele care au imigrat în România, dar sunt excluse persoanele care au emigrat din România, se precizeaza în comunicat.
Comentează