Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

INS: Rata şomajului a crescut uşor, la 5,4%, în trimestrul trei

Agerpres
someri somaj

Rata şomajului în trimestrul III 2022 a fost de 5,4%, în creştere cu 0,1 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în trimestrul precedent, cel mai ridicat nivel, 23,9%, fiind înregistrat în rândul tinerilor, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică transmise vineri Agerpres.

Pe sexe, ecartul dintre cele două rate ale şomajului a fost de 0,9 puncte procentuale (5,8% la bărbaţi faţă de 4,9% la femei), iar pe medii rezidenţiale, de 5 puncte procentuale (8,3% în mediul rural, faţă de 3,3% în mediul urban).

Potrivit INS, rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost, în trimestrul III al anului 2022, de 63,4%, în scădere faţă de trimestrul II cu 0,1 puncte procentuale. Gradul de ocupare a fost mai mare la bărbaţi (71,6% faţă de 55% la femei) şi la persoanele din mediul urban (69,3% faţă de 56,4% în mediul rural).

Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) a fost de 19,7%.

Populaţia activă a României era de aproximativ 8,262 milioane persoane, dintre care 7,816 milioane persoane erau ocupate şi 445.500 persoane erau şomeri. Alte 756.200 persoane au lucrat în gospodăria agricolă proprie, pentru a produce bunuri agricole destinate exclusiv sau majoritar auto-consumului, acestea fiind într-una dintre următoarele situaţii: fie majoritatea producţiei obţinute în gospodărie s-a consumat în gospodăria proprie şi doar o mică parte a producţiei agricole obţinute a fost destinată vânzării, fie producţia agricolă obţinută este destinată exclusiv consumului propriu şi reprezintă o parte substanţială a consumului total al gospodăriei, precizează INS.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.