INS: Sosirile în structurile de primire turistică au crescut cu peste 10 procente în prima lună din acest an

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 05-03-2025 09:28

Actualizat: 05-03-2025 11:28

Article thumbnail

Sursă foto: Lumea Satului

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în luna ianuarie 2025, au însumat 847.300 persoane, în creştere cu 10,2% faţă de cele din luna ianuarie 2024, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică.



Din numărul total de sosiri, în luna ianuarie 2025, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 84,2%, iar sosirile turiştilor străini 15,8%.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în luna ianuarie 2025, au însumat 1,623 milioane, în creştere cu 12,7% faţă de cele din luna ianuarie 2024.

Din numărul total de înnoptări, în luna ianuarie 2025, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 81,5%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au înregistrat un procent de 18,5%.

Durata medie a şederii în luna ianuarie 2025 a fost 1,9 zile la turiştii români şi de 2,2 zile la turiştii străini, potrivit Agerpres.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică, în luna ianuarie 2025 a fost de 22,8% pe total structuri de cazare turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în creştere cu 1,7 puncte procentuale faţă de luna ianuarie 2024.

Pe judeţe, în luna ianuarie 2025, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare (inclusiv apartamente şi camere de închiriat) a înregistrat valori mai mari în: Braşov (132.400 persoane), Municipiul Bucureşti (129.500 persoane) şi Prahova (50.400 persoane), iar înnoptările turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare (inclusiv apartamente şi camere de închiriat) au înregistrat valori mai mari în: Municipiul Bucureşti (265.400 persoane), Braşov (259.000 persoane) şi Prahova (101.000 persoane).

Pe ţări, cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în luna ianuarie 2025, au provenit din Italia (16.800 persoane), Republica Moldova (11.500 persoane), Israel (10.900 persoane) şi Germania (10.300 persoane).

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri