Instagram acuzată că nu are protecţie eficiente în ceea ce priveşte drogurile și chiar ajută tinerii să intre în legătură cu distribuitorii

Autor: Bogdan Antonescu

Publicat: 08-12-2021

Actualizat: 08-12-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Instagram

Un studiu recent arată nu doar că Instagram nu are măsuri de protecţie eficiente în ceea ce priveşte drogurile, dar chiar ajută tinerii care caută droguri să intre în legătură cu distribuitorii.

Realizat şi  publicat de Tech Transparency Project, studiul arată cât de mult simplifică algoritmul folosit de Instagram găsirea drogurilor de către adolescenţi, conform news.ro

Cei de la TTP au creat mai multe conturi false de adolescenţi cu diferite vârste, între 13 şi 17 ani. Apoi, cu aceste conturi, au început să caute droguri pe Instagram.

Nu doar că reţeaua socială nu a opus nicio rezistenţă, ba chiar a completat automat căutări după cuvinte cheie precum “buyxanax”.

Mai mult, algoritmul Instagram chiar a sugerat urmărirea conturilor unor furnizori de droguri. După ce le-au dau follow, falsele conturi de adolescenţi au început să primească mesaje directe cu oferte de droguri.

Pe de o parte, Instagram blochează anumite hashtag-uri legate de droguri. Însă, pe de altă parte, sugerează altele la căutările realizate de utilizatori, ceea ce arată că măsurile de protecţie împotriva drogurilor sunt precare.

Ca răspuns la publicarea acestui studiu, oficialii Instagram spun că vânzarea de droguri este împotriva regulilor platformei şi că aceasta va continua să-şi îmbunătăţească măsurile de protecţie.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri