Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Instanța a decis - În ciuda sesizării ANI, Astrid Fodor este oficial primarul Sibiului

astrid fodor

Primarul ales al Sibiului, Astrid Fodor, a fost validată în funcţie, marţi, de Tribunalul Sibiu, care a judecat apelul la decizia Judecătoriei care, pe fond, a invalidat mandatul acesteia, notează Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Tribunalului Sibiu, decizia de validare a mandatului lui Astrid Fodor este definitivă.

Judecătoria Sibiu a respins validarea lui Astrid Fodor în funcţia de primar al municipiului Sibiu, după ce Agenţia Naţională de Integritate a anunţat că Fodor are interdicţie să ocupe funcţia timp de trei ani, adică în perioada 2020-2023, pentru că s-a aflat în stare de incompatibilitate între 2012 şi 2014, când a fost viceprimar.

"Se aduce la cunoştinţă publică faptul că, prin încheierea pronunţată la Judecătoria Sibiu în camera de consiliu, la data de 16.10.2020, în dosarul nr. 9486/306/2020, a fost respinsă cererea formulată de Biroul Electoral al Circumscripţiei Municipale Sibiu - nr.1, pentru validarea mandatului de primar al municipiului Sibiu, atribuit doamnei Astrid Cora Fodor, în urma alegerilor locale desfăşurate la data de 27 septembrie 2020", se arată într-un comunicat al Judecătoriei Sibiu.

Mișcare strategică la New Delhi în urma tensiunilor de la granița cu China - India a încheiat un acord de apărare cu SUA


Decizia instanţei a fost atacată cu apel de Fodor.

Astrid Fodor a candidat, pe 27 septembrie, pentru funcţia de primar al municipiului Sibiu, din partea Forumului Democrat al Germanilor din România, câştigând alegerile cu 43,05%, fiind urmată de candidatul liberal, Adrian Bibu, care a obţinut 31,13% din voturi, potrivit rezultatelor finale ale Biroului Electoral Judeţean.

Agenţia Naţională de Integritate a anunţat recent că a comunicat către entităţile care validează mandatele aleşilor locali date şi informaţii referitoare la candidaţii la alegerile locale care se află sub interdicţia de trei ani de a ocupa o funcţie eligibilă, în conformitate cu art. 25 din Legea nr. 176/2010.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.